Varianta 24

Rezolvari si solutii pentru partea I

Varianta 24

Mesajde admin pe Dum Apr 20, 2008 11:05 am

SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 024
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

O, lume, lume!
Aş vrea să te cuprind întreagă
În piept,
Dogorâtor
Să te topesc în sângele meu cald
Cu tot ce ai:
Cu munţii tăi,
Cu râsul tău,
Cu picurii de rouă,
Cu multele,
Nenumăratele fecioare cari păşesc
Cutremurate-n clipa asta
De-un dor
Pe minunatul tău pământ,
Cu cerul tău,
Cu tot ce plânge-n tine-aş vrea
Să le topesc în trupul meu-
Şi strop cu strop
Din inimă
Ca dintr-o cupă
Să-mi beau apoi eu însumi sângele bogat:
Şi surâzând
Să pier
Gustându-te o dată din belşug
Ameţitoare
Şi largă mare de minuni:
O, lume!
(Lucian Blaga, Lume!)

1 Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al naturii. 2 puncte
2 Motivează folosirea virgulelor din primul vers. 2 puncte
3 Alcătuieşte un enunţ în care cuvântul inimă să fie folosit cu sens conotativ. 2 puncte
4 Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5 Precizează două particularităţi prozodice ale textului. 4 puncte
6 Comentează valenţele expresive ale utilizării verbului la modul conjunctiv, în textul dat. 4 puncte
7 Explică rolul adjectivului pronominal de întărire însumi din versul „Să-mi beau apoi eu însumi sângele bogat”. 4 puncte
8 Comentează, în 6 - 10 rânduri, semnificaţia amplei enumeraţii din text, prin evidenţierea relaţiei cu ideea poetică. 4 puncte
9 Exprimă-ţi o opinie argumentată despre atitudinea pe care o adoptă eul liric în poezia citată. 4 puncte
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 24

Mesajde Andreea pe Lun Mai 05, 2008 2:19 pm

1. munţi, picuri, rouă, cer, strop.
2. Prima virgulă delimitează o interjecţie de restul versului, iar cea de-a doua virgulă separă două substantive aflate în cazul vocativ.
3. îţi dau din toată inima acest dar.
4. Motivul lumii, dorului, cerului.
5. Fiind un text de factură modernistă, remarcăm faptul că versurile sunt inegale, măsura acestora variază de la 2 la 12 silabe, iar a doua particularitate constă în faptul că e utilizat versul alb.
6. Verbele la conjunctiv, precum să topesc, să beau, să pier, surprind o acţiune dorită cu ardoare de eul liric, dar încă neîmplinită.
7. Rolul adjectivului pronominal de întărire însumi este de a marca dorinţa eului liric, aceea de renaştere din propria fiinţă. Adjectivul "accentuează imaginea metaforică de regăsire a sevei originare, care îngemănează umanul cu spiritul superior al naturii.
8. Semnificaţia amplei enumeraţii prezente în text este de evidenţiere a principalelor elemente care compun spaţiul natural, spaţiu care emană vitalismul necesar fiinţei firave a omului pentru atingerea absolutului. Apar elemente ale cadrului terestru munţii, ale cadrului cosmic cerul, elemente concrete rouă, dar şi elemente abstracte cu tot ce plânge în tine, reuşind să cuprindă astfel întreaga sferă a universului înconjurător. Scopul final, este de a evidenţia frumuseţea care poate fi regăsită permanent în jurul nostru; poate fi înţeles ca un elogiu adus lumii întregi.
9. Atitudinea abordată de eul liric este de asumare, în plan superior, a frumuseţii, de regăsirea a liniştii şi purităţii primordiale. Puternicul vitalism resimţit prin folosirea verbelor, face ca fiinţa lirică să se transforme, să se metamorfozeze pentru a putea duce cu sine minunile universului.
Avatar utilizator
Andreea
Elev de nota 10
 
Mesaje: 267
Membru din: Lun Apr 21, 2008 2:34 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul I

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot], Google Adsense [Bot]