Varianta 81

Rezolvari si solutii pentru partea I

Varianta 81

Mesajde admin pe Lun Apr 21, 2008 9:26 pm

SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 081
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

La Polul Nord, la Polul Sud, sub stele vecinic adormite,
În lung şi-n larg, în sus şi-n jos, se-ntind câmpii nemărginite,
Cîmpii de gheaţă, ce adorm pe aşternutul mărei ud,
Cu munţi înalţi, cu văi adânci, la Polul Nord, la Polul Sud.

Când dintre munţii solitari îngălbeneşte luna plină,
Vărsând pe albul dezolat o cadaverică lumină,
Se văd ieşind ai mărei urşi, cu ochi de foc, cu paşii rari,
Când dintre văile adânci, când dintre munţii solitari.

Şi dorm adânc, şi dorm mereu nemărginirile polare,
Iar din prăpăstiile-adânci se-aude-o stranie vibrare,
Şi urşii albi, înduioşaţi, într-un oftat adânc şi greu,
Se-ntind pe labe de sidef şi dorm adânc şi dorm mereu!

(Iuliu C. Săvescu, La Polul Nord)

1 Precizează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor nemărginite şi solitari. 2 puncte
2 Explică ortografierea cu doi ,,i” a substantivului paşii. 2 puncte
3 Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul ochi. 2 puncte
4 Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua. 4 puncte
5 Motivează, prin prezentarea a două trăsături, rolul descrierii al textului dat. 4 puncte
6 Transcrie două versuri care conţin imagini auditive. 4 puncte
7 Argumentează încadrarea poeziei în lirica simbolistă, prin referire la două caracteristici prezente în text. 4 puncte
8 Evidenţiază semnificaţia timpului prezent al verbelor din text. 4 puncte
9 Comentează, în 6 - 10 rânduri, rolul laitmotivului în poezia lui Iuliu C. Săvescu. 4 puncte
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 81

Mesajde Andreea pe Lun Mai 05, 2008 11:44 am

Varianta 81
1. Sinonime: nemărginite - nesfârşite; solitari - singuratici, izolaţi.
2. Substantivul paşii se ortografiază cu doi „i" deoarece este un substantiv masculin la numărul plural articulat hotărât (primul i este desinenţa de plural, iar al doilea este articolul hotărât enclitic).
3. Expresii care conţin cuvântul ochi: „a căsca ochii"; „a face ochi dulci", „a-şi da ochii peste cap".
4. Epitetul „dezolat" din structura „albul dezolat" realizează o corespondenţă între cadrul interior şi imensitatea nesfârşită a gheţurilor polare. Asupra cadrului exterior se răsfrânge trăirea internă, albul fiind nu simbol al purităţii, ci primind prin personificare însuşiri ale eului liric („dezolat").
5. Rolul descrierii este de a găsi corespondenţe între lumea interioară şi cea exterioară şi de a sugeră o anumită stare.
6. Versuri care conţin imagini vizuale: Jar din prăpăstiile-adănci se-aude-o stranie vibrare"; „Şi urşii albi, înduioşaţi, într-un oftat adânc şi greu".
7. Sugestia spaţiilor exotice, îndepărtate, simetriile textuale reprezintă două argumente ale apartenenţei poeziei la lirica simbolistă. Nemărginirea, lipsa contururilor într-un peisaj specific simboliştilor predispune spre reverie, dar şi angoasează eul liric. Simetria'textuală e evidentă la nivelul celei de-a doua strofe, primul vers fiind reluat aproape identic în cel din urmă al aceleiaşi strofe. Dincolo de sugestiile la nivel semantic, simetria are şi rolul de a conferi muzicaliate textului.
8. Prin verbele la prezent se exprimă o dimensiunea a eternizării trăirii, modului în care eul liric percepe realitatea, dar şi a trăirii pe care această realitate o determină,
9. Laitmotivul somnului, al adormirii este sugerat în textul poetic printr-un bogat câmp lexical. La nivel tematic, adormirea, somnul, similare morţii, conturează una din temele simboliste fundamentale. Spaţiul şi timpul par a se suspenda, la nivel spaţial - nemărginirea, la nivelul temporalităţii, somnul anulează viaţa însăşi, idee accentuată de determinantul adverbial mereu al verbului dorm.
Avatar utilizator
Andreea
Elev de nota 10
 
Mesaje: 267
Membru din: Lun Apr 21, 2008 2:34 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul I

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot], Google Adsense [Bot]