Varianta 8

Rezolvari si solutii pentru partea I

Varianta 8

Mesajde admin pe Dum Apr 20, 2008 10:07 am

SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 008

Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:
Stihuri, zburaţi acum din mâna mea Şi şchiopătaţi în aerul cu floare, Ca păsările mici de catifea Ce-ncep în mai să-nveţe şi să zboare.
Stihuri, acum porniţi, vă scuturaţi, Ca frunzele-aurite, pentru moarte. Pustnicii tineri, trişti şi delicaţi, Păstra-vă-vor într-un sicriu de carte.
Stihuri de suflet, dintre spini culese, Îndurerate-n spic şi rădăcini, Pătrundeţi, înţelese şi neînţelese, În suflete de prieteni şi străini.
Şi semănaţi, cu noaptea ce vă naşte, Sfialăşi-ndoieli unde-ţi cădea, Că Cel-ce-ştie, însă nu cunoaşte, Varsă-ntuneric alb cu mâna mea.
(Tudor Arghezi, Epigraf*)
*epigraf, s.n. – citat semnificativ aşezat la începutul unei cărţi, al unui capitol; scurtă inscripţie de pe faţada unui edificiu, monument, carte etc.

1 Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra polisemia verbului a semăna. 2 puncte
2 Precizează rolul virgulelor din structura „Stihuri, acum porniţi, vă scuturaţi”. 2 puncte
3 Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul suflet. 2 puncte
4 Transcrie un vers care conţine doi termeni aflaţi în relaţie de antonimie. 4 puncte
5 Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte
6 Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua a poeziei. 4 puncte
7 Evidenţiază o valoare expresivă a întrebuinţării verbelor la imperativ în textul dat. 4 puncte
8 Comentează, în 6 - 10 rânduri, prima strofă a poeziei, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poeticăşi mijloacele artistice. 4 puncte
9 Prezintă raportul dintre eul creator şi operă, aşa cum se conturează în poezia citată. 4 puncte
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 8

Mesajde Andreea pe Lun Mai 05, 2008 2:39 pm

1. Ţăranul seamănă grâu. El seamănă cu tata.
2. Virgula desparte substantivul în vocativ de restul enunţului. Cea de-a doua virgulă desparte două propoziţii coordonate prin juxtapunere.
3. fără suflet, aprinde suflet, a-şi încărca sufletul, cu sufletul la gură, suflet mare.
4. ^ătrundeţi, înţelese şi neînţelese, Cel-ce ştie însă nu cunoaşte.
5. în text, prezenţa eului liric este evidenţiată prin utilizarea mărcilor pronominale de persoana I singular mea şi persoana a Ii-a plural vă. Apar forme verbale de persoana a Ii-a plural zburaţi, şchiopătaţi, pătrundeţi, care suprind adresarea directă.
6. Prin intermediul personificării stihuri, acum porniţi" se surprinde porunca adresată de creator operei sale. Intenţia acestuia fiind de răspândire a ideilor artistice. Acest fapt fiind subliniat şi prin forma de imperativ a verbului.
7. Verbele la imperativ zburaţi, porniţi, şchiopătaţi surprind o comandă, un îndemn. în partea iniţială a fiecărui catren, poezia conţine câte un verb Ia acest mod, accentuând poruncile creatorului care trebuie să fie îndeplinite cât mai grabnic.
8. Substantivul cu formă veche „stihuri" având forma de vocativ, surprinde faptul că poetul se adresează în mod direct creaţiei artistice. întreaga strofă exprimă ideea nemulţumirii faţă de propria creaţie, faţă de meritele creatorului; de exemplu imperativul „şchiopătat?' şi comparaţia „ca păsările mici de catifea". Creaţia abia acum începe să se desprindă de mediul ocrotitor; are un caracter fragil, de aici şi tendinţa de ocrotire paternă.
9. Opera surprinde concepţiile poetului cu privire la rolul pe care îl are opera literară, ca artă in genere. Poetul este îngrijorat de faptul că opera sa nu va fi receptată în totalitate de către cititor. Se surprinde suferinţa creatorului, care conştientizează că, o dată ce procesul creativ e încheiat, opera nu-i mai aparţine, că aceasta are viaţa ei proprie. Ultima strofa surprinde creatorul aflat în faţa marilor întrebări despre Dumnezeu.
Avatar utilizator
Andreea
Elev de nota 10
 
Mesaje: 267
Membru din: Lun Apr 21, 2008 2:34 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul I

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot]