Biletul 35

[admin]

.......................................................................................................................................
Biletul nr. 35
Este dar, iubite coleg, îndoită mulţumirea cu care viu să te felicit pentru
introducerea criteriului latin în cercetarea poeziei populare şi pentru vioiciunea stilului
cu care ştii să ne împărtăşeşti convingerea d-tale. În această parte a discursului ne
putem uni nu numai d-ta cu cel ce are plăcerea de a-ţi răspunde în acest moment, dar
probabil toţi colegii noştri din Academie. Căci ne aflăm pe un tărâm unde cercetările
se apropie de oarecare exactitate ştiinţifică şi pot conduce la câteva dovezi
convingătoare.
Lucrul se schimbă când trecem la aprecierile curat literare, unde dovezile exacte
nu sunt cu putinţă, unde judecata se întemeiază adeseori pe elemente prea subiective
şi unde e totdeauna greu (iar la noi - cu lipsa unei tradiţii literare statornicite - mai
greu decât aiurea) să găsim premisele înţelegerii comune. Aici nu ne rămâne adeseori
decât datoria de a ne spune părerea cu toată sinceritatea şi de a o susţine cu
argumentele ce ne par mai accesibile spiritelor nepărtinitoare.
Astfel, nu pot lăsa să treacă fără împotrivire imputarea adusă culegerii de poezii
populare a lui Vasile Alecsandri. D-ta zici: „Alecsandri a fost un rău culegător de
poezii populare şi mai cu seamă s-a înşelat fundamental când a crezut că poate
introduce unele dulcegării sentimentale în viaţa versificată a poporului nostru.
(Titu Maiorescu, În chestia poeziei populare. Răspuns la discursul de recepţiune al d-lui Duiliu Zamfirescu, rostit la Academia Română, la 16 mai 1909)
.......................................................................................................................................
A. Cerinţe privind emiţătorul (cine emite mesajul, din ce perspectivă/ ipostază, cu ce intenţie, în ce context etc.);
B. Cerinţe privind structura/ compoziţia/ mesajul textului (identificarea ideilor, disocierea faptelor de opinii, a elementelor obiective de cele subiective, a argumentelor de contraargumente, identificarea unor structuri şi tehnici argumentative/ informative/ descriptive/ narative etc.);
C. Cerinţe privind construirea unei interpretări/ exprimarea unei opinii argumentate (despre un aspect/ o idee/ un argument/ o afirmaţie/ o atitudine
evidente în textul dat, cu privire la o perspectivă actuală asupra ideii exprimate, despre opţiunea, pe baza experienţei personale, pentru una sau alta dintre soluţiile propuse/ care se conturează etc.).

[alin8930]

Răspunsuri:

1. Ipostaza autorului faţă de discursul de recepţiune al d-lui Duiliu Zamfirescu, rostit la Academia Română, la 16 mai 1909 şi problematica acestuia este una de aprobare, de mulţumire şi de politeţe specifică relaţiei dintre doi membri ai unui for cultural cum era (şi este) Academia Română în ipoteza acestuia, dar şi ostilă opiniei interlocutorului său în finalul fragmentului citat, când se face referire la culegerea de poezii populare a lui Vasile Alecsandri, în apărarea căreia Titu Maiorescu încearcă să pledeze.
2. Tehnicile şi structurile argumentative identificate în textul citat se raportează în plan lingvistic, nivelului persuasiv, constând în depăşirea dimensiunilor unor enunţuri (propoziţii) simple, trecând în zona dezvoltărilor frastice. Funcţional însă, ele se suprapun cu strategiile persuasive ale convingerii şi justificării, prin raţionamente inductive, deductive şi analogice. Datorită acestor abilităţi, argumentarea se înscrie printre strategiile retoricii, fie ele logice sau figurate. În textul citat, se pot menţiona din punct de vedere tehnic şi structural:
- Argumente pragmatice: Astfel, nu pot lăsa să treacă fără împotrivire imputarea adusă culegerii…;
- Argumentarea prin exemplu, ilustraţie si model: . D-ta zici: „Alecsandri a fost un rău culegător de poezii populare;
- Argumente logice: Căci ne aflăm pe un tărâm unde cercetările se apropie de oarecare exactitate ştiinţifică şi pot conduce la câteva dovezi convingătoare.
3. Eu cred că lipsa unei tradiţii literare statornicite, invocate de autor, se datorează în spaţiul literar românesc, dorinţei acute a exponenţilor societăţii româneşti contemporane cu junimiştii, de a acoperi decalajele culturale şi de civilizaţie al lumii autohtone, având ca repere marile civilizaţii apusene, fără însă a adopta o imitaţie servilă şi improprie specificului nostru naţional. Literatura nu avea încă o tradiţie, se scrisese până atunci nu neapărat puţin, ci, dimpotrivă, foarte mult, dar, calitativ, procesul literar era precar. Acest lucru se datora, în primul rând, lipsei unei teoretizări/ conceptualizări practice de către o instanţă abilitată în domeniu, care să impună un canon clasic şi estetic al creaţiei literare, rol pe care, ulterior, şi l-a asumat Titu Maiorescu..