Varianta 73

Rezolvari si solutii pentru partea I

Varianta 73

Mesajde admin pe Lun Apr 21, 2008 3:19 pm

SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 073
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

1. Portice* lungi prin care spun anticii
Că noaptea se plimba cu molcom pas
Caligula nebun visând suplicii,
Din voi nicio fărâmă n-a rămas.

5. Cine-a cioplit acele chipuri stranii
Pe insula pierdutăşi pustie
Din fundu-ndepărtatei Oceanii
Şi le-a adus în braţe, cine ştie?

Tu, monstru al fiebintelui Egipt,
10. Sfinx cu sprânceana încruntată,
În ce papirus, în ce manuscris,
Se află taina ta nedezlegată?
Dar ce să dezlegăm?

Doar totul piere
În timpul fără sens, fără-ncheiere.
15. Ajunşi în lună n-am găsit decât
Un plat pustiu, sărac, steril, urât.
O să ajungem oare şi la stele,
Cu gândul să descoperim în ele
Secretul universului şi-al vieţii?

20. Da-n stele nu ajung decât poeţii.
(Alexandru Philippide, Secrete şi mistere)

*portice, s.n. – galerie exterioară, mărginită de o colonadă, uneori cu arcade, care serveşte ca loc de adăpost sau de plimbare în jurul unei pieţe, al unei clădiri etc. *Caligula – împărat roman (37-41 d.H.)

1. Scrie câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor molcom şi steril. 2 puncte
2. Precizează două situaţii diferite de utilizare a virgulei, în text. 2 puncte
3. Transcrie un vers care conţine un cuvânt format prin schimbarea valorii gramaticale. 2 puncte
4. Menţionează două teme/ motive literare prezente în text 4 puncte
5. Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază eul liric în textul dat. 4 puncte
6. Comentează semnificaţia a două imagini vizuale prezente în poezie. 4 puncte
7. Explică semnificaţia ultimului vers al poeziei. 4 puncte
8. Comentează, în 6 – 10 rânduri, versurile 13 - 20, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
9. Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul poeziei. 4 puncte
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 73

Mesajde Andreea pe Lun Mai 05, 2008 12:42 pm

1.molcom= încet, uşor
steril= nefertil, neproductiv

2. “Tu, monstru al fierbintelui Egipt” – în acest vers, virgula separă vocativul “tu” de restul propoziţiei.
“Un plat pustiu, sarac, steril, urat ” – în acest vers, virgula desparte părţi de propoziţie de acelaşi fel, mai precis, atributele adjectivale “pustiu”, “sărac”, “urât” şi “steril”.

3. “cine-a cioplit acele chipuri”

4. Tema poemului “Secrete şi mistere” este, aşa cum reiese încă din titlu, descifrarea misterelor lumii. O alta temă este trecerea timpului.

5. Prezenţa eului liric se evidenţiază în text prin verbele la persoana I plural ”să dezlegăm”, “să ajungem”, precum şi prin întrebările retorice din cuprinsul poemului : “cine ştie?”, “O să ajungem oare şi la stele,/ cu gândul să descoperim în ele/ secretul universului şi-al vieţii?”.

6. “Portice lungi”- imaginea vizuală conţine un epitet şi simbolizează grandoarea, mărimea galeriilor prin care se plimba împăratul roman Caligula.

“Ajunşi pe lună n-am gasit decât / un plat pustiu, sărac, steril, urât”- imaginea vizuală conţine patru epitete. Aici luna ne este înfăţişată ca un plat pustiu, lipsit de secrete, de viaţă. Astrul care, de obicei, apare în cadre idilice, misterioase chiar, devine aici urât, sterp şi nu mai prezintă niciun interes pentru omul avid de cunoaştere.

7. Ultimul vers al poeziei se evidenţiază prin faptul că a fost voit izolat de poet. Privind restul poeziei ca un monolog adresat, ultimul vers pare a fi răspunsul la întrebările puse anterior. “Da-n stele nu ajung decât poeţii”, este un vers conclusiv. Prin el poetul îşi exprimă resemnarea. El întelege că omului de rând nu îi este menit să descifreze misterele vieţii, ci numai sa fie martor la manifestarea acestora.

8. În final, poetul se resemnează şi încetează să mai descifreze mistere şi secrete. Timpul, spune el, şterge totul, rămânând în urmă doar pietre. În acelaşi fel în care Eminescu se raportează la planul terestru făcând comparaţie cu universul, Alexandru Philippide schimbă planul terestru, istoric, în care nu găseste niciun răspuns, cu planul cosmic. Însă nici aici, “ajunşi în lună”, nu găseşte altceva decât “un plat pustiu, sărac, steril, urât”. Motivat de gândul că s-ar putea să găsească totusi “secretul universului şi-al vieţii”, poetul se întreabă “ o să jungem oare şi la stele?”. Răspunsul este ironic şi denotă tristeţe: “da-n stele nu ajung decât poeţii”. Având în vedere că tema poeziei este misterul, mijloacele artistice folosite (întrebările retorice: “o să ajungem...”, enumeraţia:“pustiu, sărac, steril, urât”, catrenele, cu savanta alipire a ultimelor două din care se desprinde amarul vers concluziv) nu fac altceva decât să întărească ideea poetică.

9. Titlul poeziei este format din două substantive ce aparţin aceluiaşi câmp lexical legate prin conjuncţia “şi”. Titlul anunţă tema poemului, întrucât “secretele” şi “misterele” la care se face referire în titlu sunt enuntaţe mai apoi în text: porticele prin care se spune că se plimba Caligula, chipurile stranii de pe insula pierdută, Sfinxul , lumea noastră, a oamenilor, şi până la urmă lumea întreagă.

(Andra Dobroiu, 12 F; coord. prof. dr. Dumitriţa Stoica)
Avatar utilizator
Andreea
Elev de nota 10
 
Mesaje: 267
Membru din: Lun Apr 21, 2008 2:34 pm

Re: Varianta 73

Mesajde mishaela pe Joi Mai 21, 2009 11:49 pm

Atentie la exercitiul 9 : nu e vb de câmp lexical ci de camp semantic, sau sfera semantica ;)
mishaela
Elev
 
Mesaje: 1
Membru din: Joi Mai 21, 2009 11:45 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul I

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Google [Bot]