SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 034
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:
La lacul cel de munte, sub ninşii colţi alpini,
e-o bancă de mesteacăn, solemn şi elegant,
Ax redingotei* negre, ţilindrului* gigant
(Funebra turlă sumbră printre molifţi şi pini),
Şedea acum un secol Poetul. Sau tăcut,
Cu mâinile la spate, cu coamele pe umăr,
Se preumbla prin codri, cătând solemn un număr
De trestii pentru orga cu fluierul acut.
Descoperit-am lacul între păduri.
C-un tic Mărunt tic-tic din vestă ceasornicul măsoară
Tăcerea greieroasă ce valea împresoară,
Ce-ar fi dădut extaze lui Richter* şi lui Tieck*.
În cap îmi creşte, turlă, ţilindrul cel gigant,
Cu mâinile la spate vâr faţa-n redingotă,
Din ape ies sirene şi o undină* gotă,
Iar eu mă pierd în codri solemn şi elegant.
(G. Călinescu, Neoromantică)
*redingotă, s.f. – haină bărbătească de ceremonie
*ţilindru, s.n. – pălărie bărbătească înaltă, de formă cilindrică, joben
*Richter şi Tieck – scriitori romantici germani
*undină, s.f. – personaj din legendele germane, închipuit ca o fată frumoasă care trăieşte în apă
1 Scrie două enunţuri pentru a ilustra polisemia substantivului coamă. 2 puncte
2 Explică utilizarea cratimei în structura „Descoperit-am”. 2 puncte
3 Transcrie un vers care conţine un adjectiv cu valoare expresivă din prima strofă. 2 puncte
4 Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5 Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte
6 Explică rolul repetiţiei structurii „solemn şi elegant” în textul poetic. 4 puncte
7 Exprimă-ţi opinia despre semnificaţiile motivului literar, cu valoare de simbol, „lacul cel de munte”. 4 puncte
8 Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poeticăşi mijloacele artistice. 4 puncte
9 Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte