de Attila pe Lun Mai 26, 2008 10:43 pm
II. 20. (educaţie)
Sunt de acord cu părerea lui Marin Voiculescu că faptele noastre sunt oglinda propriei gândiri, cunoaşteri şi mai ales a educaţiei primite.
În primul rând, prin fapte împărtăşim şi altora din cunoştinţele noastre şi acesta e un prim pas în cucerirea eternităţii. Educaţia transformă omul şi-i dă altă natură. Tot ce facem este ceea ce gândim, ce şi cum este înăuntrul nostru. Cel educat este călăuzit prin convingere spre corectitudine şi datorie şi mai greu va săvârşi ceva nepotrivit. De exemplu, nu ne vom putea încălca principiile şi vom respecta oamenii pe stradă, la şcoală, la serviciu, pe toţi cei cu care intrăm în contact, dacă aşa am văzut la părinţii noştri şi aşa am fost îndrumaţi să facem.
Un alt argument este că, dacă educaţia primită este una aleasă, roadele ei se vor vedea în faptele noastre. Propriile sale fapte îl fac pe om însemnat ori ba. Prin ele el ori se înalţă tot mai sus, ori cade. Sufletul fără învăţătură nu poate da roade. De exemplu, inteligenţa nu poate surclasa niciodată educaţia. Oricâte diplome ai avea, comportamentul urât sfidează capacităţile intelecuale.
De asemenea, educaţia odată însuşită este greu de reorientat. Cei şapte ani de acasă nu se vor întoarce şi comportamentul de pe parcursul întregii noastre vieţi va reflecta mereu ceea ce am fost învăţaţi să facem. Cel mai bun exemplu care poate susţine aceasta este că există tineri cu judecată şi bătrâni fără minte. Nu timpul ne învaţă să gândim, ci o educaţie timpurie şi bună.
Aşadar, educaţia este baza firii omului, iar fără ea restul nu ar conta. Ea ne influenţează parcursul în viaţă pentru că de calitatea ei depind toate faptele noastre.
(Alexandra Pasăre, 12 B; coord. prof. Elena Apostol)