ELEMENTE FIZICO-GEOGRAFICE - EUROPA ŞI ROMÂNIA

ELEMENTE FIZICO-GEOGRAFICE - EUROPA ŞI ROMÂNIA

Mesajde Attila pe Mie Oct 22, 2008 3:39 pm

1. ELEMENTE FIZICO-GEOGRAFICE DEFINITORII ALE EUROPEI
ŞI ALE ROMÂNIEI


1.1. RELIEFUL MAJOR – TREPTE, TIPURI ŞI UNITĂŢI MAJORE DE RELIEF

a) Europa – trepte de relief
Altitudinal Europa se desfăşoară de la 0 m până la 5642 m, vârful Elbrus din Munţii Caucaz şi 4807 m în vârful Mont Blanc din Munţii Alpi;
- altitudinea minimă o reprezintă nivelul Mării Caspice (-27 m) şi Zuider Zee (Olanda) (-23 m);
- în comparaţie cu celelalte continente, Europa are altitudinea medie cea mai coborâtă (340 m), Asia 950 m, Africa 750 m, America de Nord 720 m, America e Sud 580 m, Australia 350 m, Antarctica 2600 m.
Urmărind harta fizică a Europei se poate constata că acest continent este caracterizat prin predominarea reliefului de câmpie şi podişuri joase, care ocupă o pondere de 84 % din suprafaţa continentului, după cum urmează:
- câmpii cu altitudini între -28 m şi 200 m deţin 57 % din suprafaţa continentului ;
- podişuri, dealuri înalte şi munţi joşi, cu altitudini cuprinse între 500 şi 1000 m au o pondere de 10 %;
- munţii cu altitudini de peste 1000 m deţin 6 % din suprafaţa continentului.
Pe ansamblu, altitudinile mai mici de 500 m (câmpii, podişuri şi dealuri joase) se întind din estul Munţilor Scandinavici până în vestul Munţilor Urali şi din nordul Munţilor Pirinei şi al Mării Negre până la ţărmul Oceanului Arctic.
Treapta de peste 500 m este reprezentată de munţi podişuri şi dealuri înalte. Munţii apar sub forma unor lanţuri discontinue la periferia continentului (Munţii Urali, Munţii Scandinavici, Munţii Penini).
Treapta de peste 1000 m altitudine este cea mai masivă şi cea mai înaltă şi o constituie regiunea alpină, care domină atât zona centrală cât şi zona centrală a Europei sub forma unui lanţ muntos sinuos desfăşurat sub formă de arcuri (Pirinei, Alpi, Carpaţi, Balcani, Penini, Dinarici, Caucaz).
Treapta montană are o mare extensiune şi în Peninsula Scandinavică (Munţii Scandinavici).

b) Europa - unităţi morfostructurale

Relieful Europei s-a format în moduri variate şi în etape diferite:
Europa străveche. Tectonic, continentul Europa aparţine Plăcii Euroasiatice, fiind o unitate de platformă precambriană alcătuită din Scutul Scandinav în nord şi Placa Est-Europeană (Placa Rusă), care se suprapune peste cea mai mare parte a Europei Estice. Aceste unităţi de platformă alcătuiesc primul nucleu continental al Europei. Această platformă alcătuieşte fundamentul marilor câmpii central şi est europene, precum şi fundamentul Podişului Moldovei.
Europa caledoniană - formată în orogeneza caledonică, care a avut loc în prima jumătate a erei paleozoice, a dus la formarea Munţilor Scandinavici, a munţilor din arhipelagul Spitzbergen, munţilor Scoţiei şi Ţării Galilor.
Europa hercinică – formată în paleozoicul superior prin orogeneza hercinică a dus la formarea unui lanţ de munţi care începea la Oceanul Atlantic şi se termina la Marea Neagră. În prezent se păstrează în fundamentul unor câmpii din vestul Europei, dar mai ales într-o serie de masive joase (Cornwall, Masivul Armorican, Masivul Central Francez, Masivul Renan, Munţii Vosgi, Munţii Pădurea Neagră, Podişul Boemiei, Podişul Lysa Gora şi Podişul Dobrogei de Nord). Aceeaşi orogeneză a dus şi la formarea Munţilor Urali.
Europa alpină – situată în sud s-a format în erele mezozoică şi neozoică în timpul orogenezei alpine, care a dus la cutarea stratelor din fostul ocean Tethis în urma coliziunii dintre continentul nordic Laurasia şi a celui sudic Gondwana. A luat naştere lanţul alpin alcătuit din: Cordiliera Betică, Munţii Pirinei, Munţii Alpi, Munţii Apenini, Munţii Dinarici, Munţii Carpaţi, Munţii Balcani (Stara Planina) şi Munţii Caucaz. Tot acum, s-a format şi cel mai lung lanţ de munţi vulcanici din Europa, Harghita-Oaş-Vihorlat în erupţiile vulcanice neogene, precum şi vulcanii mediteraneeni: Etna în Sicilia, Vezuviu în Peninsula Italică, Stromboli în Insulele Lipari. În prezent areale cu vulcani activi se găsesc în Islanda şi Italia.


România – trepte de relief

În România, din punct de vedere altimetric, relieful se înscrie între 0 m, nivelul Mării Negre şi 2544 m în vârful Moldoveanu din Munţii Făgăraşului.
Relieful ţării noastre este dispus în trepte concentrice în jurul Carpaţilor: Depresiunea colinară a Transilvaniei, cu altitudini de 400-800 m, înconjurată de inelul Carpaţilor, cu altitudini între 800-2544 m. Spre exterior se desfăşoară concentric Subcarpaţii, cu altitudini între 500-800 m, Dealurile de Vest, Podişul Moldovei, Podişul Getic, Podişul Mehedinţi, Câmpia Română, Câmpia de Vest, iar în sud-estul ţării Delta Dunării şi Podişul Dobrogei.
Sub aspectul treptelor majore de relief, România se caracterizează prin proporţionalitate: ponderea mai mare a dealurilor şi podişurilor 42 %; munţii 28 %; câmpiile 30 %.

România – unităţi morfostructurale

Evenimentele geologice dependente de tectonica plăcilor au impus crearea treptată a unităţilor structurale şi de relief. Analiza morfo-structurii majore a continentului Europa evidenţiază faptul că, pe ansamblu, relieful ţării noastre este predominant alpin. Unităţile de orogen au rezultat din ciocnirea microplăcilor (moessică, transilvanică şi panonică) cu placa euroasiatică (placa est-europeană). Din unităţile de orogen fac parte: Carpaţii, Subcarpaţii, Depresiunea Colinară a Transilvaniei, Podişul Mehedinţi, Dealurile de Vest, Câmpia de Vest şi Podişul Dobrogei de Nord.
Unităţile de platformă s-au definitivat în prima parte a paleozoicului şi constituie fundamentul unităţilor de relief de la exteriorul Carpaţilor: placa est-europeană constituie fundamentul Podişului Moldovei, placa moessică constituie fundamentul Câmpiei Române şi a Piemontului Getic.
Podişul Dobrogei este format din structuri vechi de vârste şi origini diferite: Dobrogea de Nord conservă structuri hercinice, Dobrogea Centrală structuri caledonice, Dobrogea de Sud este unitate de platformă acoperită de loess

1.1.1. TIPURI GENETICE DE RELIEF

a. Tipuri genetice de relief din Europa

Tipurile genetice majore de relief ale Europei sunt determinate de morfostructurile majore:
Câmpiile cele mai întinse se suprapun peste primul nucleu continental (Câmpia Est-Europeană se suprapune peste placa est-europeană, iar Câmpia Europei de Nord se suprapune, în cea mai mare parte peste scutul scandinav);
Sistemele montane caledonice, hercinice şi alpine s-au format în orogenezele omonime, apărând astăzi fie sub forma unor lanţuri muntoase (Alpi, Carpaţi, Balcani, Caucaz, Ural, Alpii Scandinavici), fie sub forma unor masive muntoase sau podişuri;
Ariile depresionare apar sub forma unor câmpii de acumulare (fluviale, fluvio-lacustre, fluvio-glaciare) sau depresiuni interioare;
Unităţile de podiş se suprapun peste substraturi diferite după cum urmează: Podişul Ardeni, Podişul Boemiei, Podişul Podolic, Podişul Dobrogei de Nord pe structuri hercinice; Podişul Smaland, Podişul Norland, Podişul Finlandei se suprapun pe structuri caledonice;
Acţiunea agenţilor externi asupra acestor tipuri de relief au determinat apariţia reliefului derivat:
Relieful glaciar a apărut fie ca rezultat al acţiunii gheţarilor de calotă, fie ca rezultat al acţiunii gheţarilor montani. În pleistocen Europa Nordică a fost acoperită de o calotă de gheaţă care se extindea spre sud peste Marea Baltică şi peste Câmpia Europei de Nord şi Câmpia Rusă până la latitudinea oraşelor Kiev şi Moscova. În urma topirii gheţarului de calotă a rămas un relief glaciar specific cu aliniamente de morene, sandre, blocuri eratice şi depresiuni care adăpostesc lacuri. Acest tip de relief glaciar se extinde peste sud-estul Peninsulei Scandinavice, Finlanda, Câmpia Nord Europeană şi jumătate nordică a Câmpiei Ruse. Relieful glaciar montan cuprinde mai multe tipuri: relief glaciar pirinean alcătuit dominant din circuri glaciare şi creste alpine, relieful glaciar alpin şi caucazian alcătuit din circuri, văi glaciare, morene, creste alpine, dar şi relief glaciar actual. În Munţii Carpaţi se păstrează relief glaciar cuaternar.
Relieful litoral
- cu fiorduri: Peninsula Scandinavică, Islanda, Arhipelagul Britanic;
- cu rias: nordul Spaniei, nord-vestul Franţei, Marea Britanie;
- cu estuare la gurile de vărsare ale fluviilor: Sena, Tamisa, Severn, Elba, Peciora, Dvina de Nord;
- cu delte: Delta Volgăi, Delta Dunării, Delta Padului;
- cu lagune: la Marea Baltică şi la Marea Neagră (sistemul Razelm-Sinoe);
- cu limane: la Marea Neagră (limanul Nistrului);
- relief litoral tectono-glaciar (litoralul britanic, litoralul Peninsulei Scandinavice);
- cu canaluri (de tip dalmatic): pe litoralul Croaţiei la Marea Adriatică;
- ţărm antropic: polderele olandeze.

Relieful carstic s-a format pe roci carstificabile (calcare, sare, ghips) şi este foarte diversificat în raport de condiţiile concrete de carstificare. Cuprinde relief carstic de suprafaţă (lapiezuri, doline, uvale, polii, clipe calcare, chei, ponoare, poduri naturale) toate incluse în termenul exocarst şi carstul de adâncime, endocarstul, alcătuit din peşteri. Cele mai reprezentative zone carstice din Europa sunt: Podişul Karst şi Munţii Alpi din Austria.
Relieful vulcanic din Europa cuprinde trei tipuri principale: platouri vulcanice în Islanda; vulcani activi şi semiactivi cu relief vulcanic alcătuit din conuri şi cratere, în Italia şi un lanţ vulcanic neogen stins în Carpaţi cu relieful vulcanic modelat de agenţii externi unde apar conuri vulcanice, neck-uri şi mai rar cratere sau fragmente de cratere.
Relieful piemontan este mai bine reprezentat în nordul Munţilor Pirinei, în regiunea Piemont din nordul Italiei şi în Piemontul Getic în sudul Carpaţilor Meridionali.
Suprafeţele de eroziune apar atât în masivele vechi (caledonice şi hercinice) sub formă de peneplene, cât şi în munţii din sistemul alpin, sub formă de nivele de creste sau platouri largi şi fragmentate formate în trei-patru etape de evoluţie numite suprafeţe de nivelare. În Carpaţii româneşti sunt trei nivele de evoluţie: Borăscu, Râu-Şes şi Gornoviţa.
Terasele şi luncile se desfăşoară în lungul văilor din Europa Centrală şi de Sud şi cuprind trei-opt trepte de terasă. Toate râurile mari şi fluviile din Europa prezintă lunci largi şi uneori culoare de vale.
Relieful eolian este format din câmpuri de dune de nisip şi apar mai frecvent în sud-vestul Franţei şi în Câmpia Mării Caspice, Danemarca etc.
Relieful insulelor este format din munţi alcătuiţi din roci eruptive sau cristaline cu înălţimi de până la 1500 m şi din câmpii litorale înguste. Insula Islanda are aspectul unui imens podiş vulcanic, alcătuit din bazalte, tufuri şi brecii vulcanice terţiare, peste care se înalţă numeroase conuri vulcanice, dintre care cel mai înalt are 2115 m (Hekla).

b. Tipuri genetice de relief din România

Existenţa celor trei fragmente rigide plăci: placa est-europeană, placa moessică şi placa dobrogeană a determinat forma actuală a arcului carpatic românesc cu cea mai spectaculoasă torsiune în zona de coliziune şi subducţie a acestor plăci cu placa intra-alpină.
Tipurile genetice de relief din România cuprind o mare varietate de forme:
- munţii bloc s-au format pe roci dure, şisturi cristaline şi granite şi prezintă suprafeţe de eroziune, o puternică fragmentare tectonică, o puternică adâncire a râurilor. Aceştia formează cele mai vechi, mai rigide şi mai complexe sisteme montane: Carpaţii Meridionali, Munţii Apuseni, Munţii Rodnei;
- relieful structural s-a dezvoltat pe fliş sau pe structuri vulcano-sedimentare: pe calcare s-a format relief carstic atât de suprafaţă cât şi de adâncime (Munţii Apuseni, Munţii Banatului, Podişul Mehedinţi etc.);
- relieful vulcanic este bine reprezentat în lanţul vulcanic Oaş-Gutâi-Ţibleş-Căliman-Gurghiu-Harghita. Conurile şi fragmentele de cratere vulcanice însoţite de platouri vulcanice sunt prezente în sectorul sudic al vulcanilor, pe când neck-urile vulcanice şi crestele vulcanice (Creasta Cocoşului) sunt mai frecvente în sectorul nordic;
- relieful dezvoltat pe structuri cutate este bine reprezentat în Subcarpaţi şi în regiunile montane cu fliş din Carpaţi. Subcarpaţii reprezintă un tip de relief original alcătuit din depresiuni sinclinale închise la exterior de dealuri anticlinale (cu unu sau două şiruri de depresiuni şi de dealuri). Formele de relief dezvoltate în flişul carpatic sunt mai complexe decât cele din Subcarpaţi;
- relieful piemontan este cel mai bine reprezentat în Piemontul Getic, dar apare fragmentat şi în Dealurile Vestice, în sudul Podişului Moldovei (piemontul Poiana-Nicoreşti) şi Piemontul Curburii în exteriorul Subcarpaţilor de Curbură.
- podişurile situate pe structuri monoclinale – Podişul Moldovei;
- câmpii: Câmpia Română şi Câmpia de Vest (cu variantele genetice: câmpii piemontane, câmpii tabulare, câmpii de subsidenţă, câmpii de terase);
- Delta Dunării – o câmpie fluvio-lacustră care se formează sub ochii noştri cu aportul Dunării şi al Mării Negre;
- platforma continentală a Mării Negre – o câmpie submersă care începe la ţărm şi ţine până la 200 m adâncime;
- relieful glaciar este bine reprezentat în Carpaţii Meridionali (Bucegi, Făgăraş, Parâng, Retezat-Godeanu) şi în Munţii Rodnei. Este alcătuit din creste alpine, circuri glaciare, văi glaciare, morene etc.;
- Podişul Casimcei este în prezent un podiş peneplenizat dezvoltat pe şisturi verzi şi apare ca o suprafaţă uşor ondulată, ca ultim stadiu de evoluţie a unui sistem muntos caledonic (o câmpie de eroziune).
Attila
Elev de nota 10
 
Mesaje: 130
Membru din: Joi Mai 08, 2008 5:39 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT

Înapoi la Geografie

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot]