Biletul 88

[admin]

.......................................................................................................................................
Biletul nr. 88
Dintre puterile exercitate social, singura care nu doreşte stabilirea unei mai mari
puteri asupra celuilalt, singura care nu aspiră să se sporească pe ea în detrimentul
celui asupra căruia se exercită, este puterea medicală. […] Că este aşa o dovedeşte
acea particularitate a voinţei de-a îngriji, anume că reuşeşte să depăşească aspectele
dezagreabile, uneori repulsive, ale activităţilor medicale. Tot aşa cum unei mame nu-i
e silă să schimbe scutecele unui copil, nici medicului sau infirmierei nu-i repugnă cele
mai dificile şi mai dezgustătoare aspecte ale profesiei. Fireşte, realitatea aduce multe
corective acestei scheme ideale. Înainte de toate, profesiunile de îngrijire, şi mai cu
seamă cariera de medic, aduc reputaţie şi sunt relativ bine plătite. „Doctorii fără
arginţi“ – Cosma şi Damian – au fost canonizaţi, ceea ce este o dovadă că nu-i găseşti
pe toate drumurile.
Această atitudine premială faţă de medicină aduce alte motivaţii în profesie.
Medicina este şi calea spre prestigiul social. În fine, medicina este şi, intelectual
vorbind, o profesie excitantă şi va atrage pe cei care vor să rezolve misterele naturii.
Aceste „impurităţi“ nu sunt cu necesitate frâne către profesarea unei medicini oneste
şi eficiente. Cu o singură condiţie: coexistenţa vocaţiei de-a îngriji. Inşii care nu au
această fibră „maternă“ nu au ce căuta în profesiile medicale. [...] Pe de altă parte,
puterea medicală întâlneşte dificultăţi legate de exercitarea ei în cadrul unor instituţii.
Instituţiile – spitalele, în cazul dat – sunt medii în care se exercită numeroase
competiţii pentru putere.
Voinţa de-a schimba ierarhiile stabilite, mişcările orizontale şi verticale în sânul
echipelor sunt inerente profesiei. Ca şi în cazul cavalerilor Graal-ului, care uitaseră
ţelul lor primordial (găsirea obiectului sfânt, a pocalului în care a fost cules sângele lui
Cristos), acest ordin cavaleresc de tip special care este ordinul medical uită câteodată
menirea lui particulară, îngrijirea, pentru a se epuiza în luptele instituţionale. Repet:
îngrijirea, nu vindecarea. Orice medic bun ştie că nu trebuie să trăiască în obsesia
vindecării bolnavului. Aceasta ar duce la o greşeală fatală, aceea că indivizii de la
care nu se poate obţine o restitutio ad integrum ar trebui abandonaţi. Vindecarea este
eventuală, rareori completă. Optica corectă este îngrijirea. După ea vine salvarea vieţii
(de unde scepticismul medical faţă de eutanasie) şi numai la urmă vindecarea, adică
recuperarea acelei normalităţi ideale care este sănătatea. M-aş bucura dacă aceste
câteva rânduri ar cădea sub ochii celor ce încep să practice profesii ale îngrijirii sau
se pregătesc să le studieze.
(Ion Vianu, Despre puterea medicală, în Dilema veche)
.......................................................................................................................................

A. Cerinţe privind emiţătorul (cine emite mesajul, din ce perspectivă/ ipostază, cu ce intenţie, în ce context etc.);
B. Cerinţe privind structura/ compoziţia/ mesajul textului (identificarea ideilor, disocierea faptelor de opinii, a elementelor obiective de cele subiective, a argumentelor de contraargumente, identificarea unor structuri şi tehnici argumentative/ informative/ descriptive/ narative etc.);
C. Cerinţe privind construirea unei interpretări/ exprimarea unei opinii argumentate (despre un aspect/ o idee/ un argument/ o afirmaţie/ o atitudine
evidente în textul dat, cu privire la o perspectivă actuală asupra ideii exprimate, despre opţiunea, pe baza experienţei personale, pentru una sau alta dintre soluţiile propuse/ care se conturează etc.).