.......................................................................................................................................
Biletul nr. 75
Simptome ale atitudinii postmoderne detectabile în literatura română a anilor ’80-
’90: „întoarcerea autorului” în text, rebiografizarea persoanelor gramaticale printr-o
nouă angajare existenţială , implicarea mai acută în realitatea cotidiană, de aici şi
acum, evitarea capcanelor „naivităţii” confesive prin deconspirarea mecanismelor
textuale şi atingerea- prin atare deconspirare- a unui patetism mai profund.
Simptome stilistice: extinderea narativităţii asupra poeziei şi criticii, în special sub
forma scriiturii tip jurnal, concedierea metaforei din poziţia deţinută în modernism,
cultivarea efectelor cu directeţe sintactică şi lexicală, dar şi manifestarea distanţării
„profesioniste” faţă de jocul înşelător al limbajului, de unde acţiunea de tip criticoteoretic
exercitată din interiorul operei, adesea convertită (sau mascată) în ironie,
supraetajarea textuală, multistilismul, apelul la aluzia culturală, la citat, colaj,
pastişă, parodie şi alte forme de intertextualitate, o mai accentuată omologie stilistică
între genuri.
(Ion Bogdan Lefter, Postmodernism. Din istoria unei
„bătălii” culturale)
.......................................................................................................................................
A. Cerinţe privind emiţătorul (cine emite mesajul, din ce perspectivă/ ipostază, cu ce intenţie, în ce context etc.);
B. Cerinţe privind structura/ compoziţia/ mesajul textului (identificarea ideilor, disocierea faptelor de opinii, a elementelor obiective de cele subiective, a argumentelor de contraargumente, identificarea unor structuri şi tehnici argumentative/ informative/ descriptive/ narative etc.);
C. Cerinţe privind construirea unei interpretări/ exprimarea unei opinii argumentate (despre un aspect/ o idee/ un argument/ o afirmaţie/ o atitudine
evidente în textul dat, cu privire la o perspectivă actuală asupra ideii exprimate, despre opţiunea, pe baza experienţei personale, pentru una sau alta dintre soluţiile propuse/ care se conturează etc.).