Biletul 72

[admin]

.......................................................................................................................................
Biletul nr. 72
Comunismul nu e doar o ideologie, este o lume. Ea nu poate fi nici pur şi simplu
demonizată, nici pur şi simplu uitată. [...] În fond, privit ca o epoca încheiată, închisă
definitiv, comunismul poate avea farmecul lui: un sclavagism „suprarealist“ – cu
sclavi facând cozi la cinemateci, la cărţi (cumpărate „la pachet“, bune şi proaste
laolalta), cu familii puternice, unite, care păstrau vechi tradiţii şi în care bătrânii
făceau cozi de ore în şir (pensionari fiind) ca să „prindă“ ceva hrană pentru trib, în
care cultul prieteniei crea forme de agregare socială voluptuoasă –, o nemărginită
fericire intelectuală (şi afectivă) dată de discuţii nesfârşite în jurul ceştilor cu ceai. Era
o epoca în care timpul curgea altfel, în volute care dădeau lumii o nesfârşită, superbă,
uneori, melancolie…
Dacă am fost egali în sărăcie, n-am fost egali (asemănători) în ceea ce
comunismul a făcut din fiecare. În fond, eu sunt ceea ce comunismul şi reacţia la
comunism au făcut din mine. [...] Mi-au dat cărţi „sănătoase“, dar eu mi-am cumpărat
doar tomuri „decadente“, „bolnave“. Mi-au spus poveşti educative cu pionieri, iar eu
mă dădeam în vânt după poveştile cu bad-boys şi bad-girls (auzisem de una,
Madonna, care cânta disco, apoi am văzut-o şi pe video). [...] Îmi dădeau la radio
muzică populară sau corală şi eu ascultam la casetofon Simon şi Garfunkel, Pink
Floyd sau mai ştiu eu ce. Îmi dădeau filme cu eroi ai neamului sau eroi contemporani
şi eu mă duceam să fac coadă la Cinematecă unde rulau filmele lui Fellini, Antonioni,
Bergman, Forman etc. Îmi puneau sub nas ierarhii culturale dubioase, dar nu-mi
păsa, aveam la dispoziţie cultura underground: cenaclurile literare în care se năştea
un alt fel de literatură decât cea de până atunci: rafinament şi subversivitate. Şi ca
mine făceau toţi prietenii mei. Comunismul ne-a deformat şi noi am răspuns
deformării printr-o naturală creativitate. Dacă am şti şi cum s-o folosim!
Sunt un scriitor pentru care trecutul e miza lui literară. Dar un scriitor pentru care
nu timpul e cel pierdut şi căutat, ci subiectivitatea. Pentru mine, ca subiectivitate,
intervalul dintre 1965 (anul în care m-am născut) şi 1989 (anul în care a renăscut
România) nu este intervalul unui timp al comunismului, ci viaţa mea. Viaţa mea care,
uneori, poate semăna cu a voastră, de oriunde aţi fi…
(Simona Popescu, All That Nostalgia)
.......................................................................................................................................
A. Cerinţe privind emiţătorul (cine emite mesajul, din ce perspectivă/ ipostază, cu ce intenţie, în ce context etc.);
B. Cerinţe privind structura/ compoziţia/ mesajul textului (identificarea ideilor, disocierea faptelor de opinii, a elementelor obiective de cele subiective, a argumentelor de contraargumente, identificarea unor structuri şi tehnici argumentative/ informative/ descriptive/ narative etc.);
C. Cerinţe privind construirea unei interpretări/ exprimarea unei opinii argumentate (despre un aspect/ o idee/ un argument/ o afirmaţie/ o atitudine
evidente în textul dat, cu privire la o perspectivă actuală asupra ideii exprimate, despre opţiunea, pe baza experienţei personale, pentru una sau alta dintre soluţiile propuse/ care se conturează etc.).