Biletul 3

[admin]

Biletul nr. 3
Am arătat mai înainte că nu poate fi vorba de dispariţia populaţiei autohtone, daco-gete, ca urmare a războaielor, aşa cum afirmă unii istorici străini, plecând de la idei preconcepute şi urmărind scopuri politice, nu ştiinţifice. Raţionamentul, interesat, al acestor istorici, e următorul: din moment ce populaţia Daciei, după război, s-a alcătuit din colonişti străini, veniţi din altă parte, n-a fost prea greu ca urmaşii acestor colonişti să părăsească Dacia, la ordinul împăratului Aurelian.
Raţionamentul pleacă însă de la o premisă falsă. Căci, chiar dacă am admite, prin imposibil, că toţi bărbaţii au pierit în lupte sau au fost luaţi prizonieri – în
realitate o seamă dintre daci s-au supus romanilor la începutul celui de al doilea război, aşa cum ne arată scenele de pe Columna Traiană – au rămas totuşi femeile lor şi copiii, deci circa trei sferturi din populaţia iniţială, din autrohtoni. La aceştia se adaugă coloniştii veniţi, cum spune un izvor antic, „din toate părţile imperiului roman” („ex toto orbe romano”) atraşi de bogăţiile Daciei. Au venit colonişti din provinciile vecine Daciei, adică din Moesia, la sud de Dunăre, din Illyiricum, deci vestul Peninsulei Balcanice, din Panonia (unde e Ungaria de azi), din Noricum (unde e Austria), dar şi din provincii mai îndepărtate, şi anume din Galia, din Spania, din Asia Mică, din nordul Africii, din Siria; ni s-au păstrat numeroase inscripţii care atestă faptul.
În afară de aceşti colonişti vorbind latina populară, s-au aşezat în Dacia veteranii, adică soldaţii romani eliberaţi care-şi avuseseră aici garnizoana şi care, de
obicei, erau căsătoriţi cu localnice daco-gete. Dar din Italia n-au venit colonişti? Se pare că prea puţini. Pe vremea lui Traian, Italia nu mai avea un excedent însemnat de populaţie pe care să-l trimită peste hotare. De aceea, împăratul fixase ca normă să nu mai întrebuinţeze în scopuri de colonizare populaţia Italiei.
(Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Scurtă istorie a românilor pentru tineret îndeosebi)

[admin]

A. Cerinţe privind emiţătorul (cine emite mesajul, din ce perspectivă/
ipostază, cu ce intenţie, în ce context etc.);
B. Cerinţe privind structura/ compoziţia/ mesajul textului (identificarea
ideilor, disocierea faptelor de opinii, a elementelor obiective de cele subiective, a
argumentelor de contraargumente, identificarea unor structuri şi tehnici
argumentative/ informative/ descriptive/ narative etc.);
C. Cerinţe privind construirea unei interpretări/ exprimarea unei opinii
argumentate (despre un aspect/ o idee/ un argument/ o afirmaţie/ o atitudine
evidente în textul dat, cu privire la o perspectivă actuală asupra ideii exprimate,
despre opţiunea, pe baza experienţei personale, pentru una sau alta dintre
soluţiile propuse/ care se conturează etc.).

Lista cu cerinţe generale/ itemi pentru evaluarea prin
proba orală (folosită ca bază pentru cerinţele specifice care vor însoţi textul
literar/ nonliterar de pe biletul pe care îl extrage candidatul în faţa comisiei de
examinare)

A. Identificarea emiţătorului şi a contextului
1-identificarea şi/ sau prezentarea contextului în care este construit/ emis mesajul;
Acesta se adreseaza tinerilor in general si doreste sa transmita faptul ca termenii romanesti sunt de origine geto-daca.[/color]

2-identificarea emiţătorului şi/ sau prezentarea ipostazei/ ipostazelor acestuia;
3-identificarea şi/ sau comentarea perspectivei/ a atitudinii/ a punctului de vedere/ a opiniei emiţătorului.

B. Reflectarea asupra elementelor constitutive ale mesajului
1-identificarea tipului de text (narativ, descriptiv, informativ, argumentativ) şi a unor elemente de structură şi de compoziţie (particularităţi ale organizării
textuale, convenţii specifice, tehnici şi structuri argumentative, conectori, dispunerea ideilor şi a paragrafelor etc.);
2-identificarea unor fapte de limbă la nivelurile: ortografic şi de punctuaţie, morfosintactic, lexico-semantic, stilistico-textuale;
3-disocierea între sensul propriu şi cel figurat, între sensul general şi cel contextual, între sensul concret şi cel abstract al unor cuvinte/ sintagme/
unităţi frazeologice;
4-identificarea unor elemente de referinţă ale conţinutului de idei al textului, implicite sau explicit formulate (idei, argumente, contraargumente, fapte,
opinii/ sugestii).

C. Construirea unei interpretări/ exprimarea argumentată a unui punct de
vedere
1-prezentarea cauzei/ a motivului care determină atitudinea personajelor/ a punctului de vedere al autorului;
2-discriminarea între fapte şi opinii, identificate într-un text dat;
3-analiza argumentelor şi/ sau a contraargumentelor, identificate în textul dat;
4-compararea unor fapte/ opinii/ argumente, identificate într-un text, pe baza unor relaţii de tipul asemănare-deosebire/ puncte covergente-puncte divergente/ obiectiv-subiectiv/ perimat-modern/ eficient-ineficient, generalparticular etc.;
5-formularea unei înţelegeri globale: prezentarea mesajului unui text/ a semnificaţiei mesajului/ exprimarea argumentată a unui punct de vedere personal asupra mesajului identificat în textul dat;
6-construirea unei interpretări: comentarea unor informaţii/ fapte/ idei/ titudini/ puncte de vedere identificate în text, pe baza cunoştinţelor şi a convingerilor personale;
7-susţinerea sau combaterea unui argument/ a unui punct de vedere/ a unei idei/ a unei atitudini, identificate într-un text dat;
8-formularea/ reformularea unei ipoteze şi/ sau a unei concluzii, pe baza faptelor prezentate în text;
9-construirea unei interpretări: interpretarea dintr-o altă perspectivă, decât cea a autorului, a unei informaţii/ a faptelor/ a opiniilor prezentate în textul dat;
10-formularea unui raţionament care să susţină o concluzie personală, pe baza corelării a două informaţii din text sau a corelării informaţiei din text cu date
din afara acestuia/ din alte surse;
11-emiterea unei judecăţi de valoare asupra unei informaţii/ a unei idei/ a mesajului unui text, pe baza valorilor şi a convingerilor personale.