Varianta 98

Rezolvari si solutii pentru partea III

Varianta 98

Mesajde admin pe Mie Apr 23, 2008 8:00 am

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 098

Scrie un eseu, de 2 – 3 pagini, despre ideologia promovată de revista Dacia literară, aşa cum se
reflectă aceasta într-o operă literară studiată
. În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele
repere:
- descrierea contextului istoric în care a apărut revista Dacia literară;
- prezentarea a patru trăsături ale ideologiei literare promovate în studiul Introducţie;
- stabilirea unei relaţii între ideile identificate în programul revistei şi o operă literară studiată (text
narativ sau text poetic);
- exprimarea unei opinii argumentate despre importanţa ideologiei promovate de revista Dacia
literară, pentru literatura română a secolului al XIX-lea.
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 98 Ion Heliade Rădulescu, „Sburătorul”

Mesajde ancanka pe Lun Mai 05, 2008 10:22 pm

III. 98 (ideologia promovată de revista Dacia literară, aşa cum se reflectă într-o operă literară studiată – Ion Heliade Rădulescu, „Sburătorul”)

În istoria literaturii române, perioada cuprinsă între 1830 şi 1860 este cunoscută sub denumirea de „perioada paşoptistă”. Generaţia nouă ce se formează „în larma ideilor nouă” , folosind chiar cuvintele lui Alecu Russo, face parte din aşa-numitul „Romantism naţional” pe care îl creează prin operă, idealuri şi convingeri. Acest curent este o îmbinare eterogenă a clasicului, romanticului şi realismului.
Revista „Dacia literară” apare în ianuarie 1840 la Iaşi; prin articolul-program „Introducţie”, semnat de Mihail Kogălniceanu vor fi enunţate principalele idei ce au însufleţit întreaga mişcare culturală paşoptistă. Acestea vor fi reluate în aproape toate revistele literare importante din epocă („Propăşirea”, „Junimea română”, „România literară” ş.a).
Într-o perioadă în care puţinele publicaţii existente prezentau preponderent fapte politice, această revistă face notă discordantă şi este prima care se angajează să publice doar lucrări literare.
Atât titlul, semnificativ pentru idealul Unirii, cât şi dorinţa de a lupta pentru ca „românii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi”, anticipau rolul pe care această revistă urma să-l aibă în epocă. „Dacia literară” i-a grupat pe cei mai importanţi scriitori ai epocii, şi anume pe M. Kogălniceanu, C. Negruzzi, V. Alecsandri, Gr. Alexandrescu, Al. Donici.
În primul număr al revistei, Kogălniceanu publică articolul intitulat „Introducţie”. Acesta va deveni programul romantismului românesc, venind ca un răspuns la întrebarea lansată de Gh. Bariţiu, doi ani mai devreme: „Dar voi, genii românilor, unde durmitaţi?”
Îngrijorat de sărăcia literaturii române, Ion Heliade Rădulescu lansase un apel către tinerii scriitori: „Scrieţi, băieţi, orice, numai scrieţi!”. Interpretând îndemnul din punct de vedere cantitativ, multe publicaţii ale epocii au încurajat o literatură mediocră, adesea imitată după scrieri siropoase occidentale. Mihail Kogălniceanu avertizează însă pericolul unei astfel de literaturi, care elimină criteriul estetic.
În prima parte a articolului, autorul menţionează, în termeni laudativi, cele mai bune reviste ale momentului, însă, datorită nuanţei locale şi politice a materialelor publicate până în momentul respectiv, Kogălniceanu argumentează necesitatea unei reviste care „s-ar îndeletnici cu publicaţiile româneşti, fie din orice parte a Daciei, numai să fie bune”. Această revistă va fi „Dacia literară”.
Ironizând imitarea modelelor străine (care „omoară în noi duhul naţional”), autorul sintetizează nu doar programul revistei, ci şi câteva idei care vor direcţiona întreaga literatură română. Luând o ţinută morală şi obiectivă, autorul pune problema unei interpretări directe a scriiturii („vom critica cartea, iar nu persoana”), şi a unei critici făcute fără ură şi părtinire. De asemenea, în această lucrare, traducerile sunt admise doar dacă sunt corect realizate, deşi Kogălniceanu mai subliniază că „Traducţiile nu fac însă o literatură”.
În scopul realizării unei literaturi de specific naţional, în loc să imite scriitorii străini, românii ar putea realiza o literatură autohtonă, inspirată din istoria naţională, natură şi folclor. Această recomandare, care se încadrează în ideile de circulaţie romantică, se va regăsi în operele paşoptiştilor.
Balada „Sburătorul” de I. H. Rădulescu reprezintă o aplicare a principiului enunţat de Kogălniceanu. Sursa poeziei constă într-o credinţă populară care a generat mitul erotic al Sburătorului. În folclorul românesc, Sburătorul este o semidivinitate erotică, un demon simbolizând chinurile iubirii. El este conceput ca putându-se metamorfoza în şarpe, zmeu sau sul de foc spre a pătrunde neştiut în casă, unde se transformă într-un tânăr frumos şi pasionat, care îşi chinuie victima (fată sau femeie matură), tulburând-o până la epuizare cu senzaţia chinuitoare a dragostei neîmplinite. În fond el apare în vis, uneori ca semizeu acoperit cu solzi argintii şi cu aripi albe pe umeri. Folclorul erotic consacră Sburatorului cântece, farmece, vrăji si descântece.
Tema poeziei este zbuciumul sufletesc al unei tinere care trăieşte primii fiori ai iubirii.
Compoziţional, poezia este alcătuită din trei părţi: monologul Floricăi, pastelul înserării şi venirea Sburătorului, observată de două femei din sat.
Figura dominantă de stil a primei părţi a baladei este antiteza, folosită excesiv pentru a sugera starea de confuzie prin care trece fata sub influenţa iubirii. Acest procedeu specific al curentului romantic este corelat cu frecvenţa punctelor de suspensie, ce sugerează răsuflarea întretăiată, pauzele consacrate căutării cuvintelor care să descrie chinurile de nespus.
Din monologul prin care fata încearcă să-i descrie mamei ei starea în care se află putem observa pe lângă senzaţia acută de durere şi o anume desfătare cum menţionează si Eugen Simion: „Fior, fulger, nesaţiu, tremur, foc sunt imagini ale intensităţii. O intensitate provocată de o energie materială şi desfăşurată într-un regim de nelinişte voluptoasă, de nelămurită seducţie.” Trăirile psihice, atât de accentuate încât se manifestă prin plâns, sunt concretizate – „Ia pune mâna, mamă, - pe frunte, ce sudoare!"
Repetiţia celei de-a cincea strofe la finalul primei părţi a baladei conferă simetrie baladei şi marchează dorinţa cu orice preţ de a scăpa de suferinţa la care este supusă. Fata deznădăjduită caută ajutor oriunde. Chinurile sunt atât de mari încât nu are importanţă dacă alinarea vine prin mijloace divine, oculte sau demonice.
Spre sfârşitul monologului, Florica descrie felul în care pierde noţiunea timpului, fiind într-o continuă stare de aşteptare. Aceste două semne demonstrează faptul că fata este într-adevăr îndrăgostită, şi trece prin stări normale acestei situaţii. De asemenea, antiteza versurilor „ce chin nesuferit” şi „Mă sperii, dar îmi place” arată faptul că reacţia biologică a fetei este normală, însă fiindcă i se întâmplă pentru prima dată nu găseşte o explicaţie pentru stările prin care trece şi implicit îi este teamă. Versul „Şi mă-sa sta pe gânduri, şi fata suspina.” sugerează faptul ca mama ei ştie care este cauza stărilor fetei, însă preferă să o lase să experimenteze singură voluptatea şi durerea acestui sentiment.
Partea a doua a baladei este reprezentată de pastelul înserării. Această parte se caracterizează prin multitudinea de imagini vizuale, auditive şi motorii care sunt construite cu ajutorul figurii de stil dominante, şi anume gradaţia ce pregăteşte cadrul natural pentru venirea Sburătorului.
Atenţia focalizată în prima parte asupra monologului Floricăi îşi lărgeşte câmpul de percepţie devenind receptivă la agitaţia satului la sfârşitul unei zile de muncă. Această agitaţie preia parcă zbuciumul fetei, amplificându-l la scara colectivităţii rurale, dar creând pe final, pe măsură ce activitatea încetează, o antiteză cu supremul calm al naturii. Atenuarea tensiunii lirice de atmosferă fermecată a nopţii pregăteşte momentul fantastic din final.
Partea a treia prezintă venirea Sburătorului văzută prin ochii a două femei din sat. Pogorârea Sburătorului sub forma unei stele căzătoare reprezintă concepţia populară. Cele două „surate” îi fac un dublu portret Sburătorului, unul fantastic, demonic ce-l prezintă hiperbolizat: „Balaur de lumină cu coada-nflacărată,/ Şi pietre nestimate lucea pe el ca foc”. Apoi el ia înfăţişare umană, comparaţiile, epitetele şi metaforele descriind un ideal: „Ca brad un flăcăiandru, şi tras ca prin inel,/ Bălai, cu părul d-aur! dar slabele lui vine/ N-au nici un pic de sânge, s-un nas - ca vai de el!”
Femeile o compătimesc pe Florica pentru chinurile la care va fi supusă, confirmând astfel ipoteza fetei de la începutul baladei, şi conferind poeziei un caracter circular.
Prin inspiraţia din folclor balada „Sburătorul”, scrisă de Ion Heliade Rădulescu, reprezintă una dintre creaţiile de seamă ale epocii paşoptiste.
O trăsătură definitorie a generaţiei paşoptiste este credinţa în forţa cuvântului scris şi în menirea scriitorului de a fi o prezenţă activă, vie în viaţa socială, contribuind la progresul societăţii româneşti. După 1848, romantismul patriotic se stinge treptat, făcând loc marilor clasici (Eminescu, Slavici, Caragiale, Creangă) fiecare stabilind un tipar pe genul literar şi curentul abordat. Ideile lor vor fi preluate şi duse la maturitate de reprezentanţii „Junimii”.
(Mircea Ciobanu, 11 A; coord. prof. Luminiţa Paraipan)
ancanka
Elev de nota 10
 
Mesaje: 215
Membru din: Mar Apr 22, 2008 7:58 am

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul III

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot]

cron