Varianta 77

Rezolvari si solutii pentru partea III

Varianta 77

Mesajde admin pe Mie Apr 23, 2008 7:46 am

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 077

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, în care să prezinţi tema şi viziunea despre lume, reflectate într-un text
dramatic studiat, aparţinând perioadei postbelice.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

- evidenţierea trăsăturilor operei dramatice pentru care ai optat, care fac posibilă încadrarea într-o tipologie,
într-un curent cultural/ literar, într-o perioadă sau într-o orientare tematică;
- prezentarea temei reflectată în textul dramatic ales, prin referire la două scene/ secvenţe/ situaţii ale
conflictului;
- sublinierea a patru elemente ale textului dramatic, semnificative pentru ilustrarea viziunii despre
lume a autorului/ a unuia dintre personaje (de exemplu: acţiune, relaţii temporale şi spaţiale,
construcţia subiectului, particularităţi ale compoziţiei, construcţia personajului, modalităţi de
caracterizare, limbaj etc.);
- exprimarea unei opinii argumentate, despre modul în care tema şi viziunea despre lume sunt
reflectate în opera dramatică aleasă.
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 77 Iona de Marin Sorescu

Mesajde ancanka pe Lun Mai 05, 2008 10:39 pm

III.77 (tema şi viziunea despre lume într-o operă dramatică postbelică: Iona de Marin Sorescu)

Creaţia dramaturgică de după cel de-al doilea război mondial cunoaşte aceeaşi evoluţie în privinţa problematicii şi a tehnicii, în sensul treptatei deschideri spre diversitate şi modernitate. Chiar dacă nu are nivelul valoric al poeziei, criticii şi prozei, o creştere valorică evidentă se manifestă la nivelul concepţiei despre spectacol, al regizării şi interpretării pieselor de teatru. Totuşi, există numeroase piese de teatru valoroase, scrise mai ales începând din al şaptelea deceniu, al ”liberalizării” în plan politic şi al neomodernismului, în plan literar. Se cuvine a mentiona tragedia lona (1968), piesă cu un singur personaj, concepută ca un monolog dialogat, de o noutate frapantă în peisajul teatral românesc.
Iona a fost inclusă în 1974, alături de Paracliserul şi Matca, dintr-o trilogie dramatică, intitulată sugestiv Setea muntelui de sare. Titlul trilogiei este o metaforă care sugerează setea de absolut a omului superior, iar cele trei drame care o compun sunt meditaţii-parabole, realizate prin ironie.
Drama Iona are la origine cunoscutul mit biblic al lui Iona, fiul lui Amitai. Iona este însărcinat să propăvăduiască cuvântul Domnului în cetatea Ninive, căci păcatele omenirii ajunseseră până la cer. Iona primeşte misiunea, dar se răzgândeşte şi se ascunde pe o corabie cu care fuge la Tarsis. Dumnezeu îl pedepseşte pentru nesupunere, trimiţând un vânt puternic care provoacă o furtună pe mare. Corăbierii bănuiesc faptul că Iona este cel care a atras mânia cerească, aşa că îl aruncă în valuri. Din poruncă divină, Iona este înghitit de un monstru marin si după trei zile şi trei nopti petrecute în burta peştelui în pocăinţă, „Domnul a poruncit peştelui şi peştele a vărsat pe Iona pe uscat ". Subiectul acestei fabule biblice se întâlneste în piesa lui Marin Sorescu numai ca pretext, personajul deosebindu-se de biblicul Iona prin aceea ca acesta din urmă este înghitit de chit pentru că voia sa fugă de o misiune, pe când eroul lui Sorescu nu săvârşeşte niciun păcat, se afla incă de la inceput „în gura peştelui" si nici nu are posibilitatea eliberării, de fapt.
Metafora peştelui este viziunea centrală a piesei: în pântecele chitului, Iona se descoperă pe sine, ca ins captiv într-un labirint în care omul este vânat şi vânător, condamnat la eterna condiţie de prizonier. Iona este constrâns la un exil forţat în spaţiul singurătătii absolute şi caută mereu comunicarea cu ceilalţi, solidaritatea umană, identitatea sinelui în setea sa pentru libertatea de exprimare şi de actiune. Imbătranit. Iona iese la lumină după ce spintecă ultimul peşte, pe o plajă pustie, dar orizontul care i se arată îl înspăimântă, pentru că si acesta este alcătuit dintr-un alt sir nesfârsit de burti de peste, desi crezuse că e liber: un şir nesfârsit de burţi. Ca niste geamuri puse unul lângă altul. Acum, senzatia de singurătate este coplesitoare; în hăul spațial străjuit de imaginea angoasantă a altei posibile captivităti, Iona se află, parcă, la inceputul lumii. De data aceasta, numărul infinit de obstacole sugerează că noua captivitate este definită si irevocabilă.Inţelege că vinovat este drumul, el a greşit-o şi gândeste o cale inversă pentru a ieşi la lumină. Işi strigă numele şi, în loc de a mai tăia burţi de peşte, în speranţa unei libertăţi iluzorii, îşi spintecă propriul abdomen, cu sentimentul de a fi găsit, nu in afara, ci în sine, deplina libertate: Răzbim noi cumva la lumină.
Gestul sinuciderii şi simbolul luminii din final sunt o încercare de împăcare între omul singur şi omenirea intreagă, o salvare prin cunoaşterea de sine, ca forţă purificatoare a spiritului, ca o primire sufletească. Sau, poate, exprimă imposibilitatea omului de a ieşi din limitele destinului său. În timpul anilor (?) de şedere în burţile care îl găzduiseră, Iona îşi amintise de soţia sa, ba chiar le ceruse celor doi trecători (care duceau o bârnă), s-o caute. Odată ajuns pe plajă, memoria începe să treacă în uitare lumea vie, apropiindu-l de alte chipuri (probabil ale lumii moarte): Cum se numeau bătranii aceia buni care tot veneau pe la noi când eram mic? Dar ceilalţi doi, bărbatul cel încruntat si femeia cea harnică, pe care-i vedeam des prin casa noastră şi care la inceput nu erau aşa bătrâni? Impresionanta readucere în memorie a acestor imagini constituie o chemare a neantului; se luminează, astfel, şi semnificaţia celor doi trecători tăcuti – îngeri ai morţii – care urmau să-i ducă soţiei lui Iona scândurile pentru sicriul său. Ultima parte a replicii lui Iona (şi care nu erau aşa bătrâni) creează un acut sentiment de fragilitate în faţa timpului devorator. Vorbind, ca şi până acum, cu dublul său, Iona îl anunţă că pleacă din nou (probabil în marea călătorie de dincolo de moarte, o nouă lume a singurătăţii). In acest context, simpla confesiune a omului care are nevoie de ceilalţi, E tare greu să fii singur , rezumă în forma aceasta directă, specifică lui Marin Sorescu, o dramă existenţială.
(Irina Albăstroiu, 12 F; coord. prof. dr. Dumitriţa Stoica)
ancanka
Elev de nota 10
 
Mesaje: 215
Membru din: Mar Apr 22, 2008 7:58 am

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul III

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot]