Varianta 23

Rezolvari si solutii pentru partea III

Varianta 23

Mesajde admin pe Mar Apr 22, 2008 6:18 pm

SUBIECTUL al III-lea (30 de puncte) − Varianta 023

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini, despre un personaj feminin dintr-un roman studiat, aparţinând
perioadei interbelice.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

- prezentarea a patru caracteristici ale romanului selectat, semnificative pentru realizarea personajului
ales, prin referire la construcţia subiectului şi la particularităţi ale compoziţiei;
- ilustrarea a patru procedee de caracterizare a personajului, prin episoade/ secvenţe narative/ situaţii
semnificative sau prin citate comentate;
- prezentarea relaţiilor dintre personajul ales şi un alt personaj al romanului, din perspectiva statutului
lor social, psihologic, moral etc.;
- exprimarea unei opinii argumentate despre evoluţia personajului ales, din perspectiva finalizării
conflictului/ a conflictelor.
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 23 Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de...

Mesajde alin pe Mie Mai 07, 2008 9:25 pm

Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război" al scriitorului Camil Petrescu se constituie într-un moment de referinţă pentru evoluţia romanului românesc în perioada interbelică. Romanul se vrea a fi o mixtură estetică de procedee epice moderne incluzând proustianismul, autenticitatea gidiană şi elemente ale realismului balzacian. In esenţă este istoria unei căsnicii ratate.
Discursul epic este construit pe canavaua narativă a subiectivităţii auctoriale. Esenţială pentru cartea lui Camil Petrescu este filtrarea faptelor prin perspectiva uniscientă. Scriitorul utilizează „vederea" unică a protagonistului narator care înregistrează cu o acuitate adesea exagerată treptele deformării modelului feminin pe care şi-1 construise. în esenţă, modernitatea romanului se fundamentează tocmai pe acest procedeu al dublei relativizări a perspectivei auctoriale. în primul rând, tot ceea ce se întâmplă cu Ela Gheorghidiu vine către cititor (naratar) mediat de perspectiva subiectivă, unică, a naratorului-personaj, Ştefan Gheorghidiu. în al doilea rând, acest unic filtru al evenimentelor este grav afectat de o gelozie galopantă. Gelozia o închide pe Ela într-o crisalidă care amestecă misoginismul cu vanitatea masculină ultragiată.
In consecinţă, Ela cea adevărată nu se va dezvălui niciodată cititorului acestei cărţi. Va rămâne dincolo de vălul torsionat al chinului bărbatului ei gelos, însingurat în suferinţa lui, cu patima disecării până la ultimele consecinţe a mecanismului despărţirii morale şi sufleteşti de femeia lui.
Apelativul „nevastă-mea", deseori utilizat de Ştefan Gheorghidiu, ilustrează tocmai această manie a posesiei care devine până la urmă obsesia autoanalizei. Ştefan se transformă în chirurgul propriei devastări sufleteşti. Singura modalitate de salvare în faţa pericolului aneantizării spirituale este tocmai luciditatea autoanalizei. Dar tocmai această fervoare analitică opacizează imaginea Elei. Aceasta rămâne mereu în penumbra imensului ego masculin suferind.
Tema mondenă şi existenţială a matrimoniului se leagă de cea a trădării în dragoste. Istoria familiei Gheorghidiu traversează două etape importante. Vorbim, în primul rând, despre o iubire boemă, marcată de fericirea simplă a doi studenţi şi narată de intelectualul Gheorghidiu, măgulit de trofeul pentru care îl invidiază toţi colegii. în această ipostază, apare femeia-trofeu. într-o a doua etapă apare iubirea mondenă, marcată de chinuitorul labirint al geloziei la capătul căruia protagonistul se descoperă într-o solitudine orgolioasă şi mai ales blazat. Purificarea prin suferinţa războiului aduce eliberarea de afectele unei iubiri mincinoase. în cele din urmă, eroul se descoperă un iluzionat. Modelul feminităţii intangibile materialităţii s-a dovedit a fi unul futil. în această ipostază apare femeia-demon.
în esenţă, Gheorghidiu construieşte un cerc al vieţii cuplului în care el este centrul de gravitaţie existenţială. în acest context, femeia devine un satelit erotic. Erotismul însă îl va trăda. Evenimentul monden al moştenirii unchiului Tache va răsturna întreg acest edificiu iluzoriu. Femeia va începe să strălucească pentru alţii. Ela se va autonomiza comportamental. îşi va părăsi încetul cu încetul reperul de gravitaţie erotică. Această modificare comportamentală va afecta grav ego-ul masculin. Ela este până la urmă produsul epic al imaginaţiei naratorului care nu se poate reaşeza mintal pe noul model construit, în sfera mondenă, pe necesitatea strălucirii publice a femeii. Gheorghidiu o vrea pe Ela numai pentru el. Femeia masculului intelectual va străluci din ce în ce mai mult în afara alcovului matrimonial şi acest fapt va agresa orgoliul acestuia.
Iniţial, imaginea Elei reflectă reperul de idealizare a femeii iubite: „... începusem totuşi să fiu măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atât de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase studente şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri". Stendhal, în eseul său, „De l'amour" făcea distincţie între două mari tipuri de iubire, numindu-le: „l'amour passion" şi „l'amour vanite". în ceea ce o priveşte pe Ela, ea devine produsul transferului masculin de la iubirea-pasiune către iubirea-vanitate. Ştefan are orgoliul posesiei unui exemplar feminin superb însă acesta se încăpăţânează să nu rămână o permanentă prelungire strălucitoare a sa. încetul cu încetul se autonomizează.
Autonomia şi apoi independenţa personajului feminin survin în cadrul mediului social monden al Bucureştiului, aflat în preajma izbucnirii primului război mondial. Esenţial pentru psihologia protagonistului-narator este faptul că schimbarea femeii, în ochii lui, se manifestă tocmai în mediul pentru care acesta nu are nici măcar cea mai infimă apetenţă. Inadaptabilitatea lui socială contravine flagrant adaptării perfecte a soţiei într-un mediu unde flirtul, uşurătatea mondenă, cochetăria sunt lucruri fireşti.
Femeia este în egală măsură victima spiritului posesiv exacerbat al unui bărbat cu o ţinută elitistă în plan exclusiv intelectual.
în epocă, femeia este oglindirea socială şi morală a mentalului colectiv. Ela se adaptează perfect acestui model hedonist de existenţă caracteristic Bucureştiului de început de secol XX. Soţul ei înclină mai degrabă către un stoicism în relaţia cuplului cu o societate pe care o consideră mai prejos decât aspiraţiile sale. în fapt, Gheorghidiu profesează o psihologie a cuplului exclusivistă. Şi-o doreşte pe Ela numai pentru el, trăind numai prin el, fapt care, după câştigul obţinut în disputa moştenirii, contravine dorinţelor femeii. Ela se dovedeşte a fi o femeie care, în mare măsură, e în pas cu modenizarea epocii. Ela, ca şi D-na T., din „Patul lui Procust", este femeia modernă, care îşi foloseşte frumuseţea şi eleganţa pentru a avansa social. Este, mai ales, noul tip de femeie care nu mai acceptă în niciun fel tutela bărbatului.
Există, în primul volum al romanului, care încearcă să radiografieze cu fervoare eşecul „iubirii absolute", trei mari etape ale îndepărtării Elei de modelul existenţial şi pasional impus de soţul ei:
1. comparaţia fizică dezavantajoasă bărbatului („O stânjenea parcă, neatenţia mea în îmbrăcăminte. E drept că într-o după-amiază am observat şi eu deosebirea dintre mine şi dansatorii care veneau la Anişoara");
2. refuzul intimităţii (Jocul" Elei în timpul excursiei de la Odobeşti, prima ieşire serioasă „în bandă", în timpul căreia soţul ei apare ca un outsider în timp ce ea este în centrul atenţiei, alături de G.);
3. cochetăria.
Efectul distanţării, al evadării femeii din cercul strâns al stăpânului sufletului ei, este vulgarizarea atributului esenţial al acesteia - frumuseţea, feminitatea: „... eu descopeream acum,treptat, sub o madonă crezută autentică, originalul: un peisaj şi un cap străin şi vulgar".
O consecinţă importantă a perspectivei unice, utilizate în romanul modern camilpetrescian este acest fapt al diluării treptate a imaginii ideale a femeii de la început. Prototipul feminităţii intangibile este ştirbit din ce în ce mai mult de o realitate mercantilă şi meschină. In felul acesta, Ela va contrazice în mod evident teza protagonistului de la începutul romanului: „... acei care se iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt." Certurile şi împăcările repetate nu pot împiedica inevitabilul. Trecut prin experienţa dură a războiului, bărbatul realizează că tot zbuciumul său erotic este absolut inutil. Femeia, în acest interval de absenţă, a devenit o piesă absolut străină în acest puzzle existenţial: „Mă gândesc halucinat că aş fi putut ucide pentru femeia asta..."
Ela se vede redusă deseori la canonul femeii-reflex al masculinităţii egotice. Romanul consumă epic o incompatibilitate bărbat - femeie, acutizată şi de urmele misoginismului cronic al protagonistului. Victimă a concepţiei elitiste despre iubire, Ela rămâne să trăiască simplu, cotidian, în afara luminii prea puternice pe care Ştefan o proiectase asupra destinului ei.
alin
Elev Silitor
 
Mesaje: 54
Membru din: Dum Apr 20, 2008 12:25 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul III

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot], Google Adsense [Bot]