Pagina 1 din 1

Varianta 83

MesajScris: Lun Apr 21, 2008 9:31 pm
de admin
SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 083
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Când stai în tren şi pleacă trenul vecin,
De ce ai impresia că ai plecat
Tu?

Primăvara şi toamna
Te tot uiţi pe cer, pierdut în gânduri,
Stoluri de păsări vin,
Stoluri de păsări pleacă,
De ce ai impresia că mergi tu?

Toată viaţa m-am uitat pe fereastră
Pironit într-un colţ
De autobuz, de tren, de vapor
Hurducat de căruţă
M-am uitat cum fug de mine copacii,
Oameni, oraşe, continente
De ce sunt copleşit de atâtea emoţii,
De ce am impresia că am cunoscut lumea?
(Marin Sorescu, Pleacă trenul)

1 Scrie doi termeni din familia lexicală a cuvântului gând. 2 puncte
2 Precizează rolul virgulelor în versul „Oameni, oraşe, continente”. 2 puncte
3 Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul lume. 2 puncte
4 Formulează, într-un enunţ, tema poeziei. 4 puncte
5 Motivează prezenţa pronumelui tu în textul poeziei. 4 puncte
6 Explică semnificaţia repetării structurii interogative „De ce...?” în ultimele versuri. 4 puncte
7 Comentează semnificaţia atitudinii contemplative a eului liric. 4 puncte
8 Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu prima strofă a poeziei. 4 puncte
9 Comentează ultima strofă, în 6 - 10 rânduri, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poeticăşi mijloacele artistice. 4 puncte

Re: Varianta 83

MesajScris: Lun Mai 05, 2008 12:19 pm
de Andreea
1. Termeni din familia lexicală a cuvântului gând: gândire, gânditor, negândit.
2. „Oameni, oraşe, continente” – virgula desparte mai multe elemente ale unei enumeraţii şi, din punct de vedere sintactic, separă elementele unui subiect multiplu.
3. de când lumea şi pământul, de lume, ca lumea, a-şi lua lumea în cap
4. Tema poeziei o constituie îndepărtarea, tristeţea omului călător care nu reuşeşte să cunoască niciodată lumea pentru că are timp numai să o vadă, nu să se şi apropie de ea.
5. « Tu » este un pronume personal, marcă a eului liric şi indică autoadresarea.
6. « De ce ?» este o interogaţie retorică, ce concentrează şi expune drama omului care ştie, dar nu cunoaşte, care vede, dar nu priveşte. Revolta şi mâhnirea capătă forma finală în aceste ultime două versuri, iar întrebările sunt adresate sieşi, ca un strigăt debusolat, confuz. Interogaţia « De ce ? » accentuează ideea poetica expusa în celelalte strofe.
7. Ideea « Toata viaţa am privit pe fereastra » exprimă neimplicare, frica de ataşament şi de cunoaşterea necunoscutului, lipsa trăirii în mijlocul lumii şi în prezenţa ei, cu riscuri şi frământări, eul liric preferând pasivitatea şi detaşarea. Astfel, el reuşeşte să privească lumea, fără a apuca să o şi cunoască, « privirea » fiind element cheie al acestei poezii, devenind legătura sa cu tot ceea ce îl înconjoară.
8. Titlul poeziei sugerează pasivitate şi detaşare. « Trenul » este cel care se pune în mişcare, trenul face acţiunea: trenul stă sau trenul se duce, niciodată „tu”. « Tu » doar eşti în tren. Astfel, se încearcă o anulare a responsabilităţii acţiunilor din moment ce decizia de a sta sau a pleca nu iţi mai aparţine.
« Pleacă trenul » este o metaforă, reprezentând atât despărţirea, cât şi efectele ei, confuzia si totodată resemnarea : nu se ştie cine a plecat, dar se conştientizează ruptura ; efectul este acelaşi, indiferent din ce parte se produce acţiunea. Resemnarea vine odată cu conştientizarea că în curând va pleca şi trenul tău.
Mai este, de asemenea, expusă ideea trecerii ireversibile a timpului şi a incapacităţii de a-l trăi : avem de multe ori impresia că ne trăim viaţa, că facem alegeri, că luptăm, când de fapt suntem victime ale pasivităţii noastre, iar timpul trece pe lângă noi. Efectul este acelaşi: fie că trenul merge sau stă, ruptura tot se produce, un tren tot se pune în mişcare, timpul tot se scurge.
9. Ultima strofa expune metafora dramei călătorului, a aceluia blocat în pasivitate, condamnat de sine să privească, dar să nu cunoască. Întreaga strofa este o metaforă ce sugerează viaţa omului care doreşte să vadă, dar îi este teamă să simtă, limitându-se astfel la o cunoaştere superficială.
Pasiv, lucru sugerat de enumeraţia « de autobuz, de tren, de vapor, hurducat de căruţă », eul liric nu îşi asumă viaţa, trăirea, lăsându-se purtat inert de mersul lucrurilor, fapt sugerat de verbul la participiu « pironit » şi sintagma « m-am uitat pe fereastra », care aduce în prim-plan şi ideea detaşării.
Fug « copacii, oameni, oraşe, continente » când, de fapt, el este cel care nu se opreşte la ele. Totul stă, iar el fuge. Din nou, responsabilitatea nu este asumată, eul liric este cel purtat, el nu fuge, el nu stă, el nu acţionează, copacii fug.
Interogaţia din final, « de ce ? » vine ca o răbufnire, o încununare a emoţiilor exprimate pe parcursul poeziei, o conştientizare a irosirii: « Toată viaţa m-am uitat pe fereastră […] De ce am impresia că am cunoscut lumea ? »

Scris:
de