de Andreea pe Lun Mai 05, 2008 12:42 pm
1. a pierde timpul, a fi în contratimp, cu timpul
2. Cratima este folosită cu scopul de a marca alipirea, “putea-voi” fiind o formă în care auxiliarul urmează după verbul de conjugat.De asemenea,cratima ajută la formarea inversiunii.
3. Modul conjunctiv exprimă o acţiune posibilă, ipotetică, dorită. Poetul analizează posibilitatea unei conexiuni între simţuri(privire şi auz).El doreşte să se integreze “în senina voluptate nouă “, gustând din ea şi pierzându-se în eternitate, adică în timpul “scăpat de spaţiu”.
4. Structurile care conţin imagini vizuale sunt: “neagră catifea”, „faldurile unor înalte draperii”.
5. motivul urcuşului,motivul drumului
6. Metafora “puntea dintre privire şi auz” exprimă o ipotetică armonie între simţuri. Este o metaforă care sugerează eliberarea de constrângeri, dorinţa eului liric de a se apropia de libertatea absolută.
7. Primele două versuri au valoare de incipit si prezintă un cadru nocturn. Ele au o topică inversă, ceea ce sugerează intensitatea cu care eul poetic trăieşte momentul descoperirii unui “lin urcuş de neagră catifea”. Această imagine este un epitet-inversiune şi în acelaşi timp o metaforă a drumului spre inedit, un simbol pentru depăşirea unor limite ale cunoaşterii. Se sugerează astfel o posibilă temă a textului,aceea a călătoriei iniţiatice. În versurile următoare, se transmite ideea că la capătul acestei călătorii şi în prezenţa dorită a unei călăuze, simţurile se armonizează, iar eul nu mai percepe decât temporalitatea, eliberându-se de spaţiu. Epitetul cromatic „neagră catifea” întăreşte ideea de necunoscut.
8. Poezia are un titlu format dintr-un substantiv comun la numărul plural, provenit din adverb: apropieri. Acest cuvânt, prin simplitatea sa, are o puternică încărcătură expresivă, fiind în legătură cu imagini importante în poezie. Faldurile draperiilor „ ţesute parcă numai din sunet şi culoare” constituie o astfel de imagine : eul poetic regăseşte în ele coexistenţa sunetului şi a culorii, este conştient de raritatea spectacolului la care ia parte, şi doreşte o apropiere permanentă a acestor două elemente. El imaginează o conexiune o irealului în care este proiectat, cu realul în care se va intoarce şi unde speră la o materializare a acestor „aeriene fermecătorii” , într-o „ punte”.Imaginarul poetic atinge nivelul spaţio-temporal în finalul textului. Odată realizată o legătură între elementele constitutive ale cadrului restrâns,se doreşte o nouă corespondenţă , de această dată la grad avansat , şi anume , între timp şi spaţiu. O existenţă simultană a acestor două coordonate implică un timp infinit, „scăpat de spaţiu” ,dar care nu îl anulează pe acesta din urmă. Rima împerecheată susţine , de asemenea , ideea de apropiere , prin faptul că aceasta facilitează cititorului descifrarea textului. Este vorba de o apropiere a celui care parcurge poezia de sensul adevărat al acesteia.
9. Scrisă pe un fundament modernist, poezia susţine ambiguitatea imaginilor. Al.Philippide pătrunde într-un spaţiu ireal din voluptatea căruia doreşte să preia pentru ca,”fără călăuză” , să beneficieze şi în spaţiul real de acest spectacol cromatic şi auditiv. Rezonanţele simbolice sunt, de asemenea prezentate , cultivând sugestia unei lumi mai bune , poate chiar eterne : “cu un timp scăpat de spaţiu”.
(Alexandra-Raluca Manga, 12 F; coord. prof. dr. Dumitriţa Stoica)