SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 064
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:
Copaci roşcaţi, cu freamăte s-au despuiat.
Pe drumuri nămolite gemeau care aplecate.
Pământul revenea în arături tăiat.
Treceau cocorii, tânguind pustietate.
Argaţi încovoiaţi grăbiră ca groparii,
Cât rece se înmormânta un leş de soare.
Din vie smulşi, erau strânşi, corturi, parii,
Site de ploaie cerneau strâmb din zare.
Întunecimea a învineţit tăria fierului.
Miros de humăşi de cremeni desfunda vechimi.
Opaiţe s-au stins abia ivite-n cimitirul cerului
Deschis, cu prăbuşiri în înălţimi.
Nuci mocirloşi au gâlgâit, arzând pucioasă.
Fulgere verzi spărgeau în ţăndări iadul norilor.
Peste cocoaşa lumii se târa o scorpie cleioasă,
Cât iar ţipa, pierdut, stolul cocorilor.
(Adrian Maniu, Furtună de toamnă)
1 Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al morţii. 2 puncte
2 Explică rolul virgulei din primul vers. 2 puncte
3 Precizează valoarea expresivă a verbelor la imperfect, folosite în text. 2 puncte
4 Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5 Transcrie două structuri lexicale ce cuprind o imagine vizuală, respectiv, o imagine auditivă. 4 puncte
6 Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în versul „Fulgere verzi spărgeau în ţăndări iadul norilor”. 4 puncte
7 Motivează încadrarea poeziei în lirica tradiţionalistă, prin referire la două caracteristici prezente în text. 4 puncte
8 Comentează, în 6 - 10 rânduri, a doua strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
9 Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie), prezentă în textul dat. 4 puncte