Varianta 63

Rezolvari si solutii pentru partea I

Varianta 63

Mesajde admin pe Lun Apr 21, 2008 2:47 pm

SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 063
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Era o zi senină ca fruntea de fecioară
Ce e neturburată de-ai patimilor nori,
O zi din care şoapte de îngeri se coboară
Şi vin pe-o adiere să cânte printre flori.

Subţiri ca o dantelă urcau mereu din apă
Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac,
Şi prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă,
Gemea muşcat de vânturi un stuf de liliac.

Plăpândele lui ramuri abia înmugurite,
Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit,
Nainte de-a-şi da rodul mureau învineţite
Când ea veni săşeadă sub stuful oropsit.

Atunci acele ramuri de-odată înfloriră
Ş-o ploaie azurie vărsară peste noi...
O! Doamne, acele clipe ce repede pieiră...
Uscat e liliacul şi nu mai suntem doi.

(Alexandru Macedonski, Stuful de liliac)

1 Selectează, din text, doi termeni care aparţin câmpului semantic al suferinţei. 2 puncte
2 Motivează folosirea cratimei în al doilea vers al poeziei. 2 puncte
3 Precizează valoarea expresivă a adverbului ce din structura „ce repede pieiră”. 2 puncte
4 Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5 Transcrie două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte
6 Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în a treia strofă. 4 puncte
7 Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă a poeziei, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poeticăşi mijloacele artistice. 4 puncte
8 Prezintă semnificaţia titlului, în legătură cu textul dat. 4 puncte
9 Ilustrează, prin evidenţierea a douătrăsături existente în text, conceptul poezie lirică. 4 puncte
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 63

Mesajde Andreea pe Lun Mai 05, 2008 1:01 pm

1. „gemea” ; „ vãitându-se”

2. În al doilea vers, cratima care leagă prepoziţia de articolul posesiv este utilizatã pentru pãstrarea măsurii, a ritmului şi a rimei (prin inversiune)

3. Adverbul ce este menit să accentueze trecerea timpului, precum şi caracterul sãu ireversibil: clipele frumoase pe care îndrãgostiţii le-au petrecut în cadrul protector al naturii fiind acum doar o amintire.

4. Tema naturii ca spaţiu protector (martor al iubirii), motivul iubirii, motivul trecerii timpului.

5. Prezenţa eului liric este evidenţiată prin pronume şi verbe la persoana I, dar şi prin exclamaţii şi interjecţii afective: „peste noi” ; „nu mai suntem doi”, „O! Doamne”

6. Epitetul din sintagma „ramuri plãpânde” sugereazã fragilitatea naturii, condamnatã la efemeritate şi mediocritate de cãtre „soarta ce-acolo le-a sãdit”. Situaţia are însã sã se schimbe, în momentul apariţiei iubitei. Devenind martor al iubirii dintre cei doi, stuful de liliac înfloreşte magic, creând un spaţiu protector pentru îndragostiţi.

7. În strofa a treia este prezentat momentul în care „destinul” stufului de lilac începe sã se schimbe. Moartea iminentă, timpurie, stârneşte „groaza” ramurilor plãpânde, conştiente de propriul sfârşit. Dintr-un element ce aparţinea strict regnului vegetal, plângându-şi soarta potrivnică, odată cu apariţia iubitei, liliacul se transformã, înflorind. Astfel, „stuful de liliac” descoperã un alt regn şi un alt rol al existenţei sale, acela de a proteja iubirea celor doi îndragostiţi.

8. Titlul prezintã cititorului ideea centralã a poeziei: stuful de liliac, iniţial condamnat la moarte încã înainte de a înflori, îşi atinge totuşi scopul fiinţei sale prin intermediul iubirii, însã în final, se usucã odatã cu aceasta.

9. Conceptul de poezie liricã include atât lirismul subiectiv, cât şi pe cel obiectiv, ambele prezente în discursul poetic.
Lirismul subiectiv se realizează prin atitudinea poetică transmisă în mod direct şi, la nivelul expresiei, prin mărcile subiectivităţii (mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţează eul liric): pronumele personal la persoana I plural noi, verbul „nu mai suntem” la timpul prezent, expresia interjecţională „O! Doamne”, topica afectivă.
Prin lirismul obiectiv se produce o sublimare, o estompare a prezenţei eului liric în spaţiul poetic. Eul liric rămâne un observator discret al desfăşurării tabloului de natură (pastelul din primele trei strofe) în faţa cititorului şi doar imaginarul poetic sugerează personalizarea discursului liric.
(Lavinia Dragomirescu, 12 H, coord. prof. dr. Anca Roman)
Avatar utilizator
Andreea
Elev de nota 10
 
Mesaje: 267
Membru din: Lun Apr 21, 2008 2:34 pm

Re: Varianta 63

Mesajde Franka pe Mie Mai 21, 2008 10:47 pm

La exercitiul 3 trecerea timpului si iubirea nu sunt niciodata motive.Sunt teme literare de cand se stiu.Atat vroiam sa mentionez.
Franka
Elev
 
Mesaje: 2
Membru din: Mie Mai 21, 2008 10:42 pm

Re: Varianta 63

Mesajde bgguna pe Dum Apr 10, 2011 11:18 pm

sunt motive..depinde ce tema alegi, careia sa i le subordonezi
intreaba o profesoara de limba romana :)
bgguna
Elev
 
Mesaje: 1
Membru din: Dum Apr 10, 2011 11:14 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul I

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Niciun utilizator înregistrat

cron