Pagina 1 din 1

Varianta 60

MesajScris: Dum Apr 20, 2008 5:28 pm
de admin
SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 060
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

E vremea rozelor ce mor,
Mor în grădini, şi mor şi-n mine –
Ş-au fost atât de viaţă pline,
Şi azi se sting aşa uşor.

În tot, se simte un fior.
O jale e în orişicine.
E vremea rozelor ce mor –
Mor în grădini, şi mor şi-n mine.

Pe sub amurgu-ntristător,
Curg vălmăşaguri de suspine,
Şi-n marea noapte care vine
Duioase-şi pleacă fruntea lor… –
E vremea rozelor ce mor.

(Alexandru Macedonski, Rondelul rozelor ce mor)

1. Menţionează câte un sinonim pentru sensul din text al cuvintelor fior şi vălmăşaguri. 2 puncte
2. Precizează rolul cratimei în versul „Duioase-şi pleacă fruntea lor…”. 2 puncte
3. Alcătuieşte două enunţuri pentru a ilustra caracterul polisemantic al cuvântului frunte. 2 puncte
4. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5. Transcrie un vers care conţine o imagine auditivă. 4 puncte

6. Numeşte sentimentul dominant care se desprinde din poezie. 4 puncte 7 Motivează reluarea versului „E vremea rozelor ce mor” în cele trei strofe ale poeziei. 4 puncte
7. Motivează reluarea versului „E vremea rozelor ce mor” în cele trei strofe ale poeziei.4 puncte
8. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (de exemplu: expresivitate, ambiguitate, sugestie, reflexivitate), prezentă în textul dat. 4 puncte

Re: Varianta 60

MesajScris: Lun Mai 05, 2008 1:13 pm
de Andreea
1. fior = înfiorare, freamăt, tremur; vălmăşaguri = valuri, învolburări

2. Cratima leagă forma neaccentuată a pronumelui reflexiv de adjectivul duioase, contribuind, prin evitarea hiatului, la păstrarea măsurii şi a rimului din vers.

3. S-a lovit la frunte.
În fruntea călăreţilor se afla hatmanul însuşi.
Privesc frunţile de piatră ale munţilor.

4. Tema efemerităţii fiinţei, tema trecerii timpului, tema naturii; motivul rozelor, al tristeţii, al morţii.

5. „vălmăşaguri de suspine”

6. Tristeţea faţă de trecerea timpului, nostalgia faţă de vară, metaforă a plenitudinii fiinţei.

7. Respectând trăsăturile specifice rondelului, „E vremea rozelor ce mor" se constituie într-un refren, ce contribuie la muzicalitatea versurilor, principiu estetic fundamental al simboliştilor. Cadenţa ritmică impecabilă asigură o fluiditate desăvârşită. Regăsindu-se în toate cele trei strofe ale poeziei, versul amplasat atât la începutul, cât şi la sfârşitul poeziei se transformă în laitmotivul acesteia şi susţine tema poeziei.

8. Ultima strofă ilustrează deprimarea eului liric în faţa condiţiei efemere sugerată de „amurgu-ntristător" şi de suspinele ce se manifestă în „vălmăşaguri". Moartea, ca dezintegrare cosmică, este sugerată de metafora „marea noaptea care vine", prevestită de rozele care îşi pleacă podoaba corolei. Personificarea florilor, ce „Duioase-şi pleacă fruntea lor", amplifică tragismul stărilor sufleteşti ale fiinţei umane copleşite de tristeţe din cauza trecerii lor efemere prin lumea materială: „E vremea rozelor ce mor". Metaforele „amurgu-ntristător” şi „marea noaptea care vine” sunt simboluri ale morţii iminente, care va pogorî peste întreaga fire şi în faţa acestui sfârşit inevitabil fiinţele vremelnice – rozele, oamenii – nu pot decât să-şi plece fruntea.

9. Poezia lirică este o formă de poezie prin care autorul încearcă să transmită propriile sentimente şi starea de spirit, modurile de expunere fiind monologul liric şi descrierea. Cuvintele au sens conotativ, funcţie emotivă şi estetică, rezultând un limbaj poetic expresiv, bogat în figuri de stil bazate pe sugestie. Se remarcă, de asemenea, formulele artistice de factură ideatică, în întreaga poezie existând numai două substantive concrete din lumea materială: „roze" şi „grădini", restul fiind din zona abstractului şi definind stări interioare, din structura emoţională: „fior", „suspine". Prezenţa eului liric constituie de asemenea o trăsătură a poeziei lirice, expunându-şi trăirile prin prisma ideii centrale a poeziei, şi anume a sentimentului efemerităţii.
(Aniko Remeny, 12H, coord. prof. dr. Anca Roman)

Scris:
de