de Andreea pe Lun Mai 05, 2008 1:23 pm
1. senină = clară; mişcă = freamătă.
2. Cratima din versul „Deasupra-mi crengi de arbori se întind” are rolul de a pune în evidenţă pronunţarea împreună a două parţi de vorbire diferite. Se păstrează totodată măsura şi ritmul versurilor.
3. Procedează cum vrei, atâta timp cât transferul nu va bate la ochi.
Preferă să rămână în întuneric, decât să afle că a fost trădat de propriul frate.
4. „mâna ta cea fină” , „umeri de ninsoare”
5. Teme/motive: iubirea, luna, stelele, ramuri.
6. Metafora „flori de umbră mă cuprind” este extrem de sugestivă în redarea ideii de analogie între sentimentele eului liric şi natură. Se creează o atmosferă intimă, de mister, arborii şi florile născând umbre în lumina selenară.
7. Strofa a doua debutează cu conjuncţia adversativă „dar”, care mută atenţia cititorului de pe imaginea cadrului natural, redată în prima strofă, pe imaginea iubitei care este privită. Fereastra, element recurent în lirica eminesciană reprezintă, pe de o parte, hotarul dintre cele două spaţii – exterior şi interior – despărţindu-i parcă pe cei doi îndrăgostiţi. Pe de altă parte, fereastra este cea care permite privirii îndrăgostitului să poată admira frumuseţea şi gingăşia celei pe care o iubeşte. Epitetul „mâna ta cea fină”, precum şi metafora „În val de aur părul despletind” exprimă senzualitatea celei care pierdută în gânduri se uită în lumină. Relaţia de apropiere dintre cei doi este evidenţiată de folosirea pronumelor personale de persoana I şi a II-a: „eu”, „tu” şi de adevăratul ritual al privirilor celor doi.
8. Titlul sonetului este reluat în primul vers din primul catren, fixând cadrul: „Stau în cerdacul tău...”. Atmosfera de intimitate este creată de acest cerdac, desemnând un spaţiu intermediar, un ansamblu domestic întrepătruns cu un aer familiar. Multitudinea imaginilor artistice, în mare parte dinamice („vântul mişcă arborii-n grădină”, „ în val de aur părul despletind”, „desfaci visând pieptarul de la sân”, „încet te-ardici”), cât şi figurile de stil ( epitetul „umeri de ninsoare”, personificarea „stele tremură” etc.) contribuie la alcătuirea unui spaţiu intim, feeric, dominat de lumina selenară „ş-alături luna bate trist în geam”) deoarece toate mişcările sunt abia resimţite. Observarea iubitei se face prin intermediul unei ferestre, spaţiu al oglindirii şi al invaziei erotice, fapt ce presupune reveria trăirii. Feminitatea nudă, marmoreană, reflectând razele lunii, urmată apoi de stingerea luminii („Încet te-ardici şi sufli-n lumânare...”) învăluie îndrăgostitul în efectele semiobscurităţii produse de o noapte senină. Vraja este atât erotică, invadând spaţiul sacru al intimităţii, cât şi exterioară, contaminând natura.
9. Sonetul „ Stau în cerdacul tău...” aparţine liricii intime şi dezvăluie o temă romantică. O modalitate de evadare, de data aceasta absolută, specifică romanticilor este reflectată şi aici, prin motivul visului, dar şi prin tema naturii. Avem de-a face cu o natură copleşitoare, asupra căreia domină lumina selenară, un motiv caracteristic curentului romantic. Împletirea acestei teme cu cea a iubirii semnifică ineditul liricii eminesciene, evidenţiată şi în acest sonet. Cultivarea sensibilităţii, a imaginaţiei şi a fanteziei, minimalizând luciditatea şi raţiunea este un alt argument în sprijinul apartenenţei acestei poezii la curentul romantic.
(Sabina Scîntee , 12 L; prof. coord. Luminiţa Paraipan)