SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 017
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:
– Adio, pică frunza
Şi-i galbenă ca tine, –
Rămâi, şi nu mai plânge,
Şi uită-mă pe mine.
Şi s-a pornit iubita
Şi s-a pierdut în zare –
Iar eu în golul toamnei
Chemam în aiurare...
– Mai stai de mă alintă
Cu mâna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică...
(George Bacovia, Pastel)
1 Transcrie, din text, două cuvinte care aparţin câmpului semantic al toamnei. 2 puncte
2 Precizează două consecinţe ale utilizării cratimei în structura „Şi-i galbenă”. 2 puncte
3 Scrie două expresii/ locuţiuni care conţin cuvântul frunză. 2 puncte
4 Transcrie, din poezie, câte o structură lexicală ce conţine o imagine auditivă, respectiv, o imagine vizuală. 4 puncte
5 Precizează două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază prezenţa eului liric, în textul dat. 4 puncte
6 Explică rolul întrebuinţării frecvente a punctelor de suspensie şi a liniilor de pauză, în textul poeziei citate. 4 puncte
7 Comentează, în 6 – 10 rânduri, strofa a doua, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poeticăşi mijloacele artistice. 4 puncte
8 Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte
9 Argumentează apartenenţa textului dat la simbolism, prin prezentarea a două trăsături existente în text. 4 puncte