Varianta 7

Rezolvari si solutii pentru partea I

Varianta 7

Mesajde kemell pe Dum Apr 20, 2008 10:03 am

UBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 007
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul de mai jos:

Cu legănări abia simţite şi ritmice, încet-încet,
Pe pajiştea din faţa casei, caişii, zarzării şi prunii,
Înveşmântaţi în haine albe se clatină în faţa lunii,
Stând gata parcă să înceapă un pas uşor de menuet.
Se cată ram cu ram, se-nclină, şi-n urmă iarăşi vin la loc,
Cochetării şi graţii albe, şi roze gesturi, dulci arome,
Împrăştie în aer danţul acesta ritmic de fantome,
Ce-aşteaptă de un an de zile minuta asta de noroc.
Ce e de spumă, sus pe ramuri, se face jos de catifea,
Şi astfel umbrele căzute pe pajişte par mantii grele
Zvârlite de dănţuitorii ce au rămas numa-n dantele,
În parcul legendar în care s-a prefăcut grădina mea.
Pe gura scorburilor vântul plecat a deşteptat un cânt,
Şi-nvoalte* mâneci horbotate* se-ntind uşoare să salute
Preludiul acestei stinse şi dulci orchestre nevăzute,
Şi-apoi cu reverenţe pomii s-au înclinat pân’ la pământ.[...]
Aşa-s în clipa asta toate, dar mîine albii cavaleri,
Despodobiţi de-atâtea graţii, ce le-mprumută luciul lunii,
Vor deveni ce-au fost de-a pururi: caişii, zarzării şi prunii,
Banalii pomi din faţa casei, ce-i ştiu de-atâtea primăveri.
(Dimitrie Anghel, Balul pomilor)

*învoalte, adj. – rotunjite, pline, umflate, înfoiate
*horbotate, adj. – dantelate

1 Transcrie două cuvinte care aparţin câmpului semantic al pomilor. 2 puncte
2 Precizează rolul cratimei şi al apostrofului, din structura „s-au înclinat pân’ la pământ”. 2 puncte
3 Transcrie, din text, doi termeni derivaţi cu prefix. 2 puncte
4 Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5 Transcrie două imagini artistice diferite, din textul dat. 4 puncte
6 Explică semnificaţia unei figuri de stil identificate în strofa a doua a poeziei. 4 puncte
7 Prezintă semnificaţia titlului, în relaţie cu textul poeziei date. 4 puncte
8 Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultima strofă a poeziei, prin evidenţierea relaţiei dintre ideea poeticăşi mijloacele artistice. 4 puncte
9 Motivează, cu ajutorul a două argumente, prezenţa descrierii în poezia citată. 4 puncte
Avatar utilizator
kemell
Administrator
 
Mesaje: 165
Membru din: Sâm Apr 19, 2008 3:52 pm

Re: Varianta 7

Mesajde Andreea pe Lun Mai 05, 2008 2:41 pm

1. „caişii", zarzării", „prunii".
2. Cratima marchează căderea unei vocale iniţiale, leagă două cuvinte care se pronunţă într-o singură silabă, scurtează cantitatea vocalică, ajută la păstrarea ritmului şi măsurii. Apostroful marchează căderea unei vocale finale.
3. „nevăzute", „despodobiţi".
4. Tema trecerii ireversibile a timpului, a naturii; motivul norocului, a umbrelor, a lunii.
5. Imagini vizuale „înveşmântaţi în haine albe se clatină", „cochetării şi graţii albe, şi roze gesturC1, „umbrele căzute pe pajişte"; imagini auditive „vântul plecat a deşteptat un cânt", „stinse şi dulci orchestre".
6. Prin intermediul inversiunii „roze gesturi" se evidenţiază termenul plasat în poziţie iniţială, .un epitet cromatic. Atmosfera este una de armonie, asociind vizualul cu elementele gesticii solemne.
7. Titlul este semnificativ, fiind alcătuit din două substantive articulate. Substantivul cu formă articulată „balul", scoate în evidenţă caracterul unic. Eul liric contemplă frumuseţea naturii şi regăseşte armonia depline. Termenul bal desemnează un eveniment anual de o mare însemnătate pentru existenţă, respectiv destinul viitoarelor fructe.
8. Sentimentul dominant al strofei este de tristeţe. Ipostaza lirică a poetului conştientizează faptul că atmosfera sărbătorească este una efemeră şi se surprinde astfel ciclului firesc al vieţii. Accentul e plasat asupra imaginilor vizuale împrumută luciul lunii, care contribuie la reliefarea evenimentului major al existenţei acestora. Apare antiteza între începutul catrenului „albii cavaleri" şi finalul acestuia „banaliipomi", sugerând reintrarea în ciclul firesc al vieţii.
9. Apartenenţa operei la simbolism este surprinsă prin tema poeziei, anotimpul primăvară fiind surprins într-un moment ce simbolizează regenerarea, bucuria care animă întreg universul, apariţia simbolurilor, precum cel al pomilor, purtători ai viitoarelor fructe. Cromatica evidenţiază atmosfera de bucurie, de sărbătoare aşteptată cu nerăbdare, perspectiva optimistă fiind subliniată prin roz, iar puritatea prin alb. Muzicalitatea e surprinsă atât prin imaginile auditive, cât şi prin prezenţa orchestrei sau a ritmului.
Avatar utilizator
Andreea
Elev de nota 10
 
Mesaje: 267
Membru din: Lun Apr 21, 2008 2:34 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul I

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Bing [Bot], Google [Bot], JoshuaVere