Varianta 100

Rezolvari si solutii pentru partea I

Varianta 100

Mesajde admin pe Mar Apr 22, 2008 8:18 am

SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 100
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul
de mai jos:

......................................................................
acum strada te primeşte ca o cutie de poştă
obişnuinţa e pe umerii tăi ca o cămaşă uzată
strada e aici la picioarele tale precum câinele credincios
aerul stă pe acoperişuri ca un preş
tu eşti o scrisoare în strada cutie de poştă
destinul tău e acolo distribuitor mecanic
el te va duce la destinaţia pe meningea ta scrisă
desigur tu mergi pe sub casele cu şorţuri ca brutărese
dar altcineva întoarce arcul din pupilele tale
zgomote îţi ling tâmplele arterele
vânzătoarea îţi întinde gazeta de dimineaţă
o! gazeta, ce dantelă pentru melancolia ta
lindbergh a aruncat un curcubeu între america şi europa
un profesor de strategie e asasinat în expresul paris-marsilia […]
.....................................................................................................

(Ilarie Voronca, Ulise)

1. Notează câte un antonim pentru cuvintele uzată şi credincios. 2 puncte
2. Precizează rolul semnului exclamării din sintagma ,,o! gazeta”. 2 puncte
3. Exemplifică două locuţiuni/ expresii care conţin verbul a duce. 2 puncte
4. Transcrie două versuri/ fragmente de vers în care apar
detalii, percepute subiectiv, ale imaginii oraşului. 4 puncte
5. Interpretează efectul expresiv al folosirii pronumelui tu în textul dat. 4 puncte
6. Explică semnificaţia unei comparaţii din primele patru versuri. 4 puncte
7. Prezintă semnificaţia titlului, în raport cu textul citat. 4 puncte
8. Motivează, prin evidenţierea a două trăsături identificate în text,
apartenenţa acestuia la mişcarea de avangardă. 4 puncte
9. Comentează, în 6 - 10 rânduri, ultimele şase versuri, prin evidenţierea relaţiei
dintre ideea poetică şi mijloacele artistice. 4 puncte
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 100

Mesajde Andreea pe Lun Mai 05, 2008 12:20 pm

1. „uzată”=nefolosită, neatinsă; „credincios”=necredincios
2. În sintagma „o! gazeta” este folosit semnul exclamării, deoarece marchează interjecţia şi totodată intervenţia afectivă a eului liric.
3. a duce cu vorba; a duce grija; a duce dorul (cuiva)
4. „acum strada te primeşte ca o cutie poştală”, „strada e aici la picioarele tale precum un câine credincios”.
5. Poezia este un monolog adresat, iar prin folosirea pronumelui „tu” se accentuează destinatarul mesajul numit şi în titlul textului.
6. Comparaţia „obişnuinţa e pe umerii tăi ca o cămaşă uzată” sugerează ideea de acomodare cu o existenţă absolut banală, în care elementul surprinzător nu poate să intervină; nimeni şi nimic nu pare să-l surprindă pe acest Ulise, prezentat într-o manieră avangardistă.
7. Titlul este alcătuit dintr-un substantiv propriu, numindu-l pe celebrul erou grec care a participat la războiul troian. Conţinutul textului însă contrariază aşteptările cititorului, deoarece eroul este introdus în banalul cotidianului, în platitudinea vieţii comune.
8. Textul aparţine mişcării de avangardă, identificându-se trăsături precum nerespectarea constrângerilor prozodice – versul liber, ingambamentul (continuarea unei idei în următorul vers cu literă mică), utilizarea limbajul uzual, folosind puţine figuri de stil şi evidenţierea spiritului ludic.
9. În ultimele şase versuri se trece de la cadrul exterior spre cel al interiorităţii, schimbarea planului fiind realizată prin conjuncţia adversativă „dar”. Prin metafora „arcul din pupilele tale”, eul liric doreşte să sugereze că viziunea, punctul de vedere, este „întors” de altcineva, adică modificat sau concretizat de o putere exterioară individului. Fiind scrisă în spirit avangardist, poezia dezvăluie o parte ludică, folosindu-se cuvinte sau combinaţii mai neobişnuite, cum ar fi „zgomote iţi ling tâmplele arterele”, iar cele două substantive enumerate („tâmplele” „arterele”) nu sunt despărţite prin virgulă. Apare implicarea eului liric prin interjecţia „o!”, iar folosirea pronumelor de persoana a II-a evidenţiază caracterul adresat al textului.
Avatar utilizator
Andreea
Elev de nota 10
 
Mesaje: 267
Membru din: Lun Apr 21, 2008 2:34 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul I

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Google [Bot]

cron