Varianta 95

Rezolvari si solutii pentru partea I

Varianta 95

Mesajde admin pe Mar Apr 22, 2008 8:09 am

SUBIECTUL I (30 de puncte) − Varianta 095
Scrie, pe foaia de examen, răspunsul la fiecare dintre următoarele cerinţe, cu privire la textul
de mai jos:

O tristeţă întârzie în mine
cum zăboveşte toamna pe câmp
niciun sărut nu-mi trece prin suflet,
nicio zăpadă n-a descins pe pământ.

Cântecul trist, cântecul cel mai trist
vine cu clopotul din asfinţit,
îl auzi în glasul sterp al vrăbiilor
şi răspunde din umilinţa tălăngilor.

E toată viaţa care doare aşa,
zi cu zi pe întinderea stepelor
între arborii neajunşi la cer,
între apele ce-şi urmează albia,
între turmele ce-şi pasc soarta pe câmp
şi între frunzele care se dau în vânt.

(Ion Vinea, Declin)

1. Alcătuieşte un enunţ cu omonimul cuvântului cer . 2 puncte
2. Precizează rolul virgulei din versul „Cântecul trist, cântecul cel mai trist”. 2 puncte
3. Exemplifică două expresii/ locuţiuni care conţin substantivul viaţă. 2 puncte
4. Menţionează două teme/ motive literare, prezente în poezie. 4 puncte
5. Transcrie două mărci lexico-gramaticale prin care se evidenţiază
prezenţa eului liric în textul dat. 4 puncte
6. Explică valoarea expresivă a repetiţiei din ultima strofă. 4 puncte
7. Comentează în 6 - 10 rânduri raportul dintre planul interior, al sentimentelor,
şi cel exterior, al naturii. 4 puncte
8. Motivează, prin evidenţierea a două trăsături identificate în text,
caracterul elegiac al poeziei. 4 puncte
9. Ilustrează una dintre caracteristicile limbajului poetic (expresivitate, ambiguitate, sugestie,
reflexivitate), prezentă în textul dat. 4 puncte
Avatar utilizator
admin
Administrator
 
Mesaje: 840
Membru din: Dum Apr 20, 2008 7:33 am

Re: Varianta 95

Mesajde Andreea pe Lun Mai 05, 2008 12:30 pm

1. Când îi cer explicaţii, se înroşeşte tot şi se eschivează. (cer = verb la persoana I, singular; omonim lexico-gramatical)

2. Virgula folosită în versul „Cântecul trist, cântecul cel mai trist” are rolul de a izola, parţial doar, întrucât cea de-a doua virgula cerută de situaţia gramaticală lipseşte, apoziţia dezvoltată „cântecul cel mai trist” de determinantul sau („cântecul trist”). Sintagma „cântecul cel mai trist” este, aşadar, o lămurire asupra primei sintagme, având, de asemenea, şi rol de gradare a intensităţii.

3. viaţă de câine; pe viaţă; în viaţă; de-o viaţă, a lua viaţă

4. În poezia lui Ion Vinea sunt prezente tema melancoliei şi cea a toamnei, care declanşează melancolia eului liric şi care declanşează monotonia bolnăvicioasă în planul exterior ( „arborii neajunşi la cer”, „turmele ce-şi pasc soarta”, „frunzele care se dau în vânt” ).

5. Mărci ale subiectivităţii: „în mine”, „(nu)-mi” (pronume personale, persoana I, singular)

6. Expresivitatea rezultată din repetiţia prepoziţiei „între” în ultima strofă a poeziei (anaforă) constă în sublinierea ideii că intreaga natură este cuprinsă de tristeţea toamnei. Atât lumea vegetală, prin „arborii neajunşi la cer”, cât şi lumea animală, prin „turmele ce-şi pasc soarta”, şi chiar şi elementele naturii, prin „apele ce-şi urmează albia”, sunt cuprinse de vraja morbidă a anotimpului.

7. Tristeţea eului poetic, care „întârzie” în planul său interior, este transpusă în planul exterior şi corelată cu toamna târzie. Aşa cum întreaga natură aşteaptă prima zăpadă din an pentru a se sparge monotonia existenţei, pentru a rupe şirul de zile derulate identic, una după cealaltă, la fel şi fiinţa aşteaptă „sărutul” care să îi încălzească sufletul. În aşteptarea elementului salvator (iarna, respectiv sărutul), cele două planuri au atitudini diferite. Astfel, lumea interioară, a sentimentelor pare a acumula din ce în ce mai multă melancolie, aspirând tristeţea peisajului tomnatic, astfel încât omul pare a avea un aer bolnăvios. Pe de altă parte, natura îşi urmează vechiile obiceiuri şi nu manifestă nici revoltă, nici nerăbdare, acestea fiindu-I atribuite de către privitor, ca urmare a sentimentelor proprii de nelinişte şi tristeţe.

8. Elegia este specia poeziei lirice care exprimă sentimente de melancolie, tristeţe şi care reflectă o orientare a eului liric către visare şi izolare, sub impulsul unui pesimism continuu şi a obsesiei pentru moarte.
Eul liric din poezia Declin trăieşte o tristeţe anonimă, vagă, continuă, demult uitată în sine ( „o tristeţe întârzie în mine” ), care îl determină să observe doar ceea ce este deprimant şi dureros în jurul său (“cântecul cel mai trist”, „glasul sterp”, „frunzele care se dau în vânt” ). Imaginea creată de aceste versuri este aceea a unei bucăţi de lume cuprinse de melancolie şi care, pentru a se salva, se „dă în vânt”, renunţă aşadar. Utilizarea acestei din urmă expresii poate conduce către ideea că eul liric este interesat el însuşi de posibilitatea sinuciderii. Prezenţa acestor trăsături demonstrează caracterul elegiac al poeziei.

9. Limbajul poetic în textul lui Vinea este caracterizat în principal de expresivitate, autorul nelăsând cititorului doar indici asupra ceea ce doreşte să exprime, ci numindu-şi sentimentele în mod direct. Elementele cadrului natural sunt numite şi nu doar sugerate, ca în poeziile simboliste, de exemplu. Cuvintele din poezia lui Vinea sunt, în cea mai mare parte, folosite cu sensurile lor denotative, termenii îşi menţin proprietăţiile, acest lucru având drept efect o exprimare coerentă, concisă. Unele sintagme sunt totuşi destul de dure („glasul sterp”, „umilinţa tălăngilor”, „arborii neajunşi la cer”, „turmele ce-şi pasc soarta”). Puse sub semnul metaforic al titlului, Declin, imaginile sugerează destrămarea lentă a fiinţei, oboseala existenţială, pustietatea, pentru că „E toată viaţa care doare aşa / Zi cu zi pe întinderea stepelor”...
(Elena Racu, 12 I, coord. prof. dr. Anca Roman)
Avatar utilizator
Andreea
Elev de nota 10
 
Mesaje: 267
Membru din: Lun Apr 21, 2008 2:34 pm

de Robot pe

Robot
 
Mesaje: 1
Membru din: 2008
Locaţie: IT


Înapoi la Limba si literatura romana - numai variante rezolvate - Subiectul I

Cine este conectat

Utilizatori înregistraţi: Google [Bot]